Inspectorii DSVSA Bihor vor efectua, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, verificări legat de modul în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle destinate consumului uman, precum şi alte produse sau alimente de origine animală şi nonanimală.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Noutăţi privind depunerea declaraţiilor fiscale
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că schimbă modalitatea online de depunere a declaraţiilor fiscale.
- 27 Martie 2012
- Citeste
Amenzi pentru impiedicarea controlului ITM
Potrivit Legii 51/2012, intrată în vigoare pe 24 martie, împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, controlul prin orice acţiune sau inacţiune a conducătorului unităţii, a reprezentantului legal, a unui angajat ori a altei persoane aflate în locaţiile supuse controlului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
- 27 Martie 2012
- Citeste
Saloanele de înfrumuseţare - în atenţia CJPC
Comisarii Comisariatului Judeţean pentru protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor au verificat şi sancţionat 43 operatori economici prestatori de servicii în domeniu.
- 27 Martie 2012
- Citeste
Sprijin pentru beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene
Plafonul garanţiilor care pot fi emise în acest an în cadrul Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor de investiţii în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale UE se ridică la 300 milioane de euro.
- 27 Martie 2012
- Citeste
Comuniştii nordcoreeni spun că vor lansa totuşi „satelitul paşnic"
Coreea de Nord nu va abandona niciodată dreptul de a lansa „un satelit paşnic", a anunţat marţi agenţia oficială nord-coreeană KCNA, în timp ce mai multe ţări cer Phenianului să revizuiască acest plan, prevăzut pentru jumătatea lui aprilie, care ar încălca rezoluţiile ONU.
- 27 Martie 2012
- Citeste
Szakadati Laszlo nu uită de unde a plecat - "Oradea merita un turneu final al Ligii Campionilor"
Conducătorii Ligii Europene de Nataţie (LEN) şi Clubului Sportiv Municipal (CSM) Oradea au susţinut ieri o conferinţă de presă legată de turneul final al Ligii Campionilor la polo, programat în 11-12 mai la Oradea.
- 27 Martie 2012
- Citeste
Gheţe, „uitat" de selecţionerul naţionalei de futsal
După ce a ratat prezenţa la turneul final al CE de futsal din Croţia, din cauza unei accidentări suferite cu doar câteva zile înainte de debutul competiţiei, portarul orădean Vlad Gheţe a revenit pe parchet, având evoluţii apreciabile pentru echipa sa de club Armada Debreţin în prima ligă a Ungariei.
- 27 Martie 2012
- Citeste
Polo - "Nu e imposibil ca România să ajungă la Olimpiadă"
Naţionala de polo a României îşi joacă în Canada, la Edmonton, ultima şansă de a junge la Jocurile Olimpice de la Londra. Începând cu 1 aprilie, 12 echipe se vor lupta pentru ultimele cinci locuri calificante la Olimpiada din vara acestui an.
- 27 Martie 2012
- Citeste
Un meci de zile mari - CSM Oradea - Energia Rovinari
Aflată pe "val" după ultimele rezultate din Divizia A la baschet masculin, în care a reuşit cinci succese consecutive, echipa CSM Oradea vrea să facă încă o "victimă", care să-i permite să salte în clasament.
- 27 Martie 2012
- Citeste


