Inclusă pentru prima dată în programa şcolară din acest an de către ME, săptămâna 2 - 6 aprilie constituie o piatră de încercare pentru colectivele didactice şi elevi, pentru organizarea unor inedite şi eficiente activităţi, care să răspundă cerinţelor educaţiei în general şi necesităţilor integrării în viitor a tinerilor pe piaţa muncii.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Partidele româneşti merg separat la Salonta
Reprezentanţii partidelor româneşti din Salonta nu au ajuns la o înţelegere privind prezentarea de candidaţi comuni la alegerile din 10 iunie. Motivul îl reprezintă absenţa de la întâlnire a conducerii Partidului Poporului, care a refuzat orice dialog cu celelalte partide româneşti.
- 29 Martie 2012
- Citeste
Rapperul Snoop Dogg va lansa un album de muzică reggae
Rapperul Snoop Dogg va lansa un album de muzică reggae, în colaborare cu producătorul muzical Diplo, care a lucrat în trecut cu artişti de seamă, precum Beyonce, M.I.A. şi Usher, informează femalefirst.co.uk.
- 29 Martie 2012
- Citeste
Sesiune de instruire la pompieri
Ieri dimineaţă, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana" a avut loc sesiunea de instruire zonală a primarilor, aceasta reprezentând cea de-a şasea pregătire pe această linie în primul semestru al anului 2012, celelalte cinci desfăşurându-se în Beiuş, Ştei, Aleşd, Marghita şi Salonta.
- 29 Martie 2012
- Citeste
Flash rutier
- 29 Martie 2012
- Citeste
Administrator suspectat de evaziune
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au început urmărirea penală faţă de A.J., de 29 de ani, din Ungaria, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.
- 29 Martie 2012
- Citeste
in memoriam
- 29 Martie 2012
- Citeste
prima pagină
- 29 Martie 2012
- Citeste
Divizia A la baschet masculin - S-au disputat ultimele două restanţe
- 29 Martie 2012
- Citeste
Marina Almăşan şi Victor Socaciu au divorţat
Vedeta de televiziune Marina Almăşan şi cântăreţul Victor Socaciu au divorţat pe cale amiabilă, băieţelul pe care cei doi îl au împreună, Victor, rămânând să locuiască alături de mama lui.
- 28 Martie 2012
- Citeste


