Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a organizat miercuri, 18 septembrie, o acțiune de informare privind metodologiile unor campanii pe care le desfășoară ITM Bihor în domeniul securității și sănătății în muncă din Programul Cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2024.
Titlurile zilei
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
-
O spectaculoasă primă ediție, la Oradea - Salonul de Carte Bookfest
Prima ediție Bookfest Oradea se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion, între 5 și 8 noiembrie, zilnic, între orele 10.00 și 20.00. Intrarea la evenimente este liberă, iar editurile vor avea oferte de nerefuzat.
-
Petrileni. GPP Nr. 1 - „Prichindeii” au participat la „Carnavalul Toamnei”
Toamna, anotimpul bogăției și al culorilor, a fost sărbătorită cu multă bucurie și voie bună la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Petrileni unde s-a desfășurat un splendid program artistic, împletit cu parada „modei”... de toamnă, sugestiv intitulat „Carnavalul Toamnei”.
-
Ziua Armatei Române marcată la Oradea
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare. Fostul premier Ilie Bolojan a participat și el la festivități.
-
Proiect major în Oradea: Se înlocuiesc contoarele clasice de energie electrică cu unele inteligente. Ce trebuie să știe locatarii
Locuitorii municipiului Oradea vor avea contoare inteligente de energie electrică. Instituția Prefectului – Județul Bihor informează cetățenii că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de înlocuire a vechilor echipamente de măsurare, iar echipele de intervenție pot lucra inclusiv în weekend sau seara.
-
Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea - Se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modernizare a străzii Lăpușului au fost finalizate. Luni, 26 octombrie 2026, de la ora 17:00, circulația va fi deschisă prin pasaj și pe strada Lăpușului.
Bihoreancă dispărută
La data de 18 septembrie 2024, în jurul orei 09.00, polițiștii de la Poliția orașului Săcueni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de de familia unei femei de 59 de ani, din localitatea Săcueni, Racz Ema, că, la 17 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, aceasta a plecat voluntar de la locuința unei rude din municipiul Oradea și nu a mai revenit la domiciliu.
- 18 Septembrie 2024
- Citeste
20 de ani și mereu 100% baschet - TIBFR „Maria”
Recent, a avut loc la Oradea Turneul Internațional de Baschet în Fotoliu Rulant (TIBFR) „Maria”, ediția cu numărul 20.
- 18 Septembrie 2024
- Citeste
Gastroenterocolită în grădiniţe şi creşe din Bihor - Focare de boală
Trei focare de gastroenterocolită au fost identificate în ultimele zile în Bihor - în grădinițele 30 și Szent Laszlo din Oradea şi în creșa din Sântandrei. Conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, au fost confirmate etiologic mai multe cazuri de infecție cu norovirus.
- 18 Septembrie 2024
- Citeste
Poliţiştii au apreciat că cinci conducători auto sunt un pericol pentru ceilalţi - Şoferi scoşi din trafic
Alţi 85 de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, au fost depistați și sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, luni, pe şoselele din judeţ.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
Tir încărcat cu maşini de spălat industriale, uzate, din Spania - Zece tone de deşeuri, oprite la frontieră
Un autocamion încărcat cu maşini de spălat industriale uzate, ce proveneau de la o firmă din Spania, a fost oprit să intre în ţară de către poliţiştii de frontieră şi reprezentanţii Gărzii de Mediu.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
Proiect pentru inovare digitală în domeniul sănătăţii - AI în spitalele orădene
Cea de a doua reuniune a membrilor proiectului Digi4Care are loc, în aceste zile, la Universitatea din Oradea. 40 de reprezentanți ai unor universități, ONG-uri și unități medicale din 8 țări dunărene caută soluții pentru integrarea inteligenței artificiale în domeniul medical.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
În parcul Petofi, a început amenajarea peisagistică
Lucrările de amenajare peisagistică în Parcul Petofi au demarat săptămâna trecută prin însămânțarea gazonului, iar ieri dimineaţă au început lucrările de plantare a primilor arbori.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
Bugetare participativă 2024 - Prima întâlnire, în Ioșia
Cartierul Ioșia a găzduit luni prima întâlnire din cadrul programului de bugetare participativă, ediția 2024, organizată de Primăria Oradea. Evenimentul s-a desfășurat la Liceul „Don Orione” și a adunat aproximativ 50 de cetățeni interesați să contribuie la dezvoltarea comunității prin propuneri și voturi asupra proiectelor.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
APS Aqua Crisius a lansat filmul de promovare - „De ce Junior Ranger? Ediția a 2-a”
Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius lansează filmul de promovare a activităților de tip Junior Ranger și a interacțiunilor pozitive om-natură din arii naturale protejate.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste


