Cea de a doua reuniune a membrilor proiectului Digi4Care are loc, în aceste zile, la Universitatea din Oradea. 40 de reprezentanți ai unor universități, ONG-uri și unități medicale din 8 țări dunărene caută soluții pentru integrarea inteligenței artificiale în domeniul medical.
Titlurile zilei
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
-
Nunta de Aur, a 13-a ediţie din acest an - 31 de cupluri din Oradea, premiate
Primarul Florin Birta a premiat miercuri, 14 octombrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 31 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a treisprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Lucrările pe calea ferată Cluj – Oradea, văzute din avion - Progres pe Lotul 4, blocaje majore în Defileul Crișului Repede
Modernizarea și electrificarea Magistralei 300 Cluj-Napoca – Oradea avansează într-un ritm inegal pe tronsoanele din județul Bihor. Imaginile aeriene recente oferă o perspectivă spectaculoasă, dar și o radiografie rece a realității din teren.
-
Fitch Ratings menţine orașul în categoria recomandată investițiilor - Ratingul Oradiei, reconfirmat
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat calificativul de credit al Municipiului Oradea la nivelul „BBB-”, cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor care beneficiază de un rating cu grad investițional.
-
În 17 şi 18 octombrie, într-un dublu eveniment cu „Higheghe și vin” - Gusturi și tradiții DE BIHOR, la Salonta
Salonta găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, ultima oprire din turneul de anul acesta al festivalului „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, inițiat de Consiliul Județean Bihor.
În parcul Petofi, a început amenajarea peisagistică
Lucrările de amenajare peisagistică în Parcul Petofi au demarat săptămâna trecută prin însămânțarea gazonului, iar ieri dimineaţă au început lucrările de plantare a primilor arbori.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
Bugetare participativă 2024 - Prima întâlnire, în Ioșia
Cartierul Ioșia a găzduit luni prima întâlnire din cadrul programului de bugetare participativă, ediția 2024, organizată de Primăria Oradea. Evenimentul s-a desfășurat la Liceul „Don Orione” și a adunat aproximativ 50 de cetățeni interesați să contribuie la dezvoltarea comunității prin propuneri și voturi asupra proiectelor.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
APS Aqua Crisius a lansat filmul de promovare - „De ce Junior Ranger? Ediția a 2-a”
Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius lansează filmul de promovare a activităților de tip Junior Ranger și a interacțiunilor pozitive om-natură din arii naturale protejate.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
România, reprezentată de Roxana Netea şi Costin Brăteanu - Simpozionul Internațional de Artă din Polonia
21 de artişti vizuali din Polonia, Republica Belarus, România și Germania participă la Simpozionul Internațional de Artă ,,Dadaj 2024”. Țara noastră este reprezentată la acest eveniment de artiştii vizuali Roxana Netea din Oradea şi Costin Brăteanu din Timișoara.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
Un pompier a intervenit și a acordat primul ajutor victimei unui accident rutier - Salvator de meserie
Plutonierul adjutant Răzvan Socaci este pompierul bihorean, care, pe lângă sutele de persoane ajutate pe timpul misiunilor specifice, în cei 18 ani de carieră, a dovedit că a fi salvator este o menire nu doar o profesie, acționând luni, în timpul liber, pentru salvarea unui bunic, iar în urmă cu trei ani, când se afla într-o excursie în Zalău, pentru salvarea unei adolescente lovite de o mașină pe trecerea de pietoni.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
Nunta de Aur - Alte 30 de cupluri felicitate de Primăria Oradea
Viceprimarul Antonia Nica a felicitat marți, 17 septembrie, 30 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de Aur”. Fiecare pereche a primit o diplomă aniversară, însoțită de flori și de un premiu în bani, în cuantum de 1.000 lei.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
În 22 septembrie - Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea
Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) marchează duminică, 22 septembrie, Ziua Europeană a Patrimoniului, printr-o serie de evenimente cu intrare liberă la Casa Darvas-La Roche.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
„Lavanda Fest” la sfârșit de săptămână - Gusturi și parfumuri pe malul Crișului Repede
Chiar dacă diminețile de toamnă au început a ne antrena pentru frigul iernii care va veni cât de curând, „Lavanda Fest” poposește și la noi în oraș ca să ne încălzească puțin sufletele cu aromele și parfumul ei îmbătător.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste
Sofia, Bulgaria. Turneul de baschet în fotoliu rulant - Orădeanul Cristian Cartiș a condus de pe margine echipa României
Convocat de Federația Română de Baschet, orădeanul Cristian Cartiș a condus de pe margine echipa României de Baschet în fotoliu rulant la Turneul internațional de la Sofia, Bulgaria, în perioada 8-10 septembrie.
- 17 Septembrie 2024
- Citeste


