Actorul american Robert De Niro va lansa primul hotel Nobu, în a doua jumătate a acestui an, în oraşul american Las Vegas.
Titlurile zilei
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
-
Nunta de Aur, a 13-a ediţie din acest an - 31 de cupluri din Oradea, premiate
Primarul Florin Birta a premiat miercuri, 14 octombrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 31 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a treisprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
Seal revine la Bucureşti
Celebrul cântăreţ şi compozitor britanic Seal revine la Bucureşti pentru a-şi promova cel mai recent material de studio, "Soul 2", într-un concert care va avea loc pe 27 noiembrie, la Sala Palatului.
- 12 Iunie 2012
- Citeste
Zac Efron şi Lily Collins s-au despărţit
Actorii Zac Efron şi Lily Collins au decis să se despartă, după o relaţie care a durat doar trei luni. Potrivit mai multor surse din anturajul cuplului, niciunul dintre cei doi actori nu avea intenţii serioase în privinţa acestei relaţii.
- 12 Iunie 2012
- Citeste
Venezuela nu scapă de Chavez
Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, al cărui stare de sănătate a provocat nelinişte, şi-a depus oficial luni, în faţa Consiliu Electoral (CNE), candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 7 octombrie.
- 12 Iunie 2012
- Citeste
Copii torturați și măcelăriți în Siria
Copiii din Siria sunt torturaţi în detenţie, măcelăriţi în masacre şi folosiţi ca scuturi umane, se arată într-un raport al Reprezentantului special al ONU pentru Copii şi Conflicte Armate, citat marţi de BBC News Online.
- 12 Iunie 2012
- Citeste
Sat distrus de cutremure în Afganistan
Peste 80 de persoane au murit luni în urma alunecărilor de teren provocate de cutremurele din nordul Afganistanului, potrivit unor oficiali, citaţi de BBC News Online.
- 12 Iunie 2012
- Citeste
Iranul face pași înapoi
Uniunea Europeană şi Iranul au ajuns luni la un acord privind următoarele discuţii, care vor avea loc pe 18 şi 19 iunie, la Moscova, conform unui anunţ al şefului diplomaţiei europene, Catherine Ashton, în urma unei discuţii împreună cu negociatorul iranian, Said Jalili.
- 12 Iunie 2012
- Citeste
Putin vrea să conducă cu mână de fier Rusia
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că nu va permite slăbirea Rusiei prin revolte sociale, în timp ce zeci de mii de persoane manifestau împotriva lui la Moscova.
- 12 Iunie 2012
- Citeste
Jocurilor Olimpice de la Londra - Ceremonie ce n-a văzut... Parisul!
Trei vaci, 12 cai, 70 de oi şi multe păsări de curte vor fi "vedetele" spectacolului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, pe 27 iulie, au anunţat organizatorii evenimentului.
- 12 Iunie 2012
- Citeste
Poliţia caută noi recruţi
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor recrutează şi selecţionează candidaţi pentru instituţiile de învăţământ proprii şi subordonate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, sesiunea de admitere 2012.
- 12 Iunie 2012
- Citeste


