Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
ANSVSA: recomandări pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare în perioada de caniculă
În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi implicit al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi de aceea este bine ca cetăţenii să respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente.
- 18 Iunie 2012
- Citeste
Termen la plata impozitului pe venit aferent trimestrului II
- 18 Iunie 2012
- Citeste
CJAPIA: Depunerea cererii pentru subvenţia la bovine
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor reaminteşte crescătorilor de bovine că mai au doar zece zile la dispoziţie pentru a depune cererile de plată aferente anului 2012.
- 18 Iunie 2012
- Citeste
Au fost tranacţionate peste 15.000 de certificate verzi
Conform datelor publicate de operatorul pieţei de energie OPCOM, numărul certificatelor verzi tranzacţionate în prima sesiune din iunie 2012 pe Piaţa Centralizată a Certificatelor Verzi s-a ridicat la 15.200 de unităţi.
- 18 Iunie 2012
- Citeste
Obama combătut de un fost profesor de la Harvard
Fostul profesor de drept de la Harvard al preşedintelui Barack Obama, Roberto Unger, s-a întors împotriva fostului său student şi i-a îndemnat în mod public pe americani, într-o înregistrare postată pe YouTube, să voteze împotriva lui în noiembrie.
- 18 Iunie 2012
- Citeste
Doi jandarmi, ucişi într-un sat din Franţa
Două femei jandarm, în vârstă de 29 şi, respectiv, 35 de ani, care interveneau pentru a soluţiona o dispută duminică seara într-un sat din Provence (sud), au fost ucise prin împuşcare, o premieră în istoria Jandarmeriei franceze, au anunţat surse oficiale.
- 18 Iunie 2012
- Citeste
Google denunţă cenzura guvernamentală
Google anunţă că numărul cererilor de cenzurare a unor conţinuturi politice postate online pe care le-a primit din partea unor Guverne, numeroase din Europa, a crescut în mod îngrijorător în ultima perioadă, potrivit unui raport al companiei.
- 18 Iunie 2012
- Citeste
Premierul Franţei a depus demisia Guvernului
Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a prezentat, ieri, demisia Guvernului în faţa preşedintelui François Hollande, care l-a desemnat să formeze un nou Executiv după victoria Partidului Socialist la alegerile legislative.
- 18 Iunie 2012
- Citeste
Taekwon-do ITF - King Do, performera Cupei de Vară
Cea de-a şasea ediţie a Cupei de Vară a României la Taekwon-do ITF a reunit la start 260 de sportivi, reprezentând 17 cluburi din România, dar şi câte unul din Ungaria, respectiv Slovacia.
- 18 Iunie 2012
- Citeste


