La sfârşitul săptămânii trecute, după marcarea a 106 ani de existenţă a Serviciului de Ambulanţă, a avut loc validarea alegerilor generale privind conducerea Organizaţiei Sindicale Ambulanţa Bihor.
Titlurile zilei
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia: Bihor - Stadiul fizic al lucrărilor
Compania Națională de Căi Ferate a prezentat progresul lucrărilor pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”.
-
Avanpremiere, invitați și evenimente speciale - TIFF Oradea începe vineri
Cea de-a 9-a ediție TIFF Oradea aduce, între 25 și 27 septembrie, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la festivalurile de la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele filmelor. O selecție dedicată naturii și experiențe, precum „Beyond Frontiers” și „Picnic în Vie”, completează programul celor trei zile.
-
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
-
Sute de persoane au participat la activitățile desfășurate de polițiști - „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
Prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră și siguranța în mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii bihoreni, prin activități interactive, demonstrații și întâlniri directe cu cetățenii.
-
Finala Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - Școala de Gust, la Oradea
Județul Bihor va găzdui, în premieră, sâmbătă, 3 octombrie, o competiție gastronomică națională desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs’ Societies.
Curs de fotografie digitală şi pentru tineret
Un nou curs de iniţiere în tehnici foto digitale a debutat ieri, la Sala Studio a Clubului Fotografic "Nufărul" Oradea (CFNO), fiind condus de cunoscutul artist fotograf Claudiu Szabó E.FIAP.
- 30 Iulie 2012
- Citeste
Sântion - Tânăr dispărut sub apă
Un tânăr de 18 ani este căutat de echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, după ce a dispărut, ieri după-amiază, în Crişul Repede, în zona unei balastiere de la Sântion, la momentul dispariţiei el aflându-se împreună cu tatăl său într-o zonă în care apa este adâncă de şase metri.
- 30 Iulie 2012
- Citeste
La Iaşi, sub semnul credinţei - Orădeni la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic
În perioada 25-29 iulie, oraşul Iaşi a găzduit cea de-a XII-a ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic (INTC), eveniment la care au participat 2000 de persoane, printre care şi tineri de la Dieceza Romano-Catolică de Oradea, dornici să experimenteze o stare de bucurie continuă în capitala Moldovei.
- 30 Iulie 2012
- Citeste
Particularităţi ecleziologice ale eparhiei greco-catolice de Oradea...
Joi 5 iulie a.c., părintele Raimondo Salanschi, parohul greco-catolic din Vicenza, Italia, a susţinut teza de doctorat intitulată "Particularităţi ecleziologice ale eparhiei greco-catolice de Oradea în primul secol al existenţei sale".
- 30 Iulie 2012
- Citeste
in memoriam
- 30 Iulie 2012
- Citeste
Prima dată în ultimii 14 ani - Oprah Winfrey, pe marile ecrane
Realizatoarea de televiziune Oprah Winfrey joacă în filmul "The Butler", în regia lui Lee Daniels, acesta fiind primul său rol într-un film pentru marile ecrane în ultimii 14 ani, informează dailymail.co.uk
- 30 Iulie 2012
- Citeste
Îşi doreşte o fetiţă - Ileana Lazariuc, însărcinată pentru a treia oară
Fosta solistă Ileana Lazariuc (30 de ani) se poate considera o femeie fericită, căci are tot ce îşi doreşte: faimă, bani, o familie numeroasă şi o viaţă fără griji la Monte Carlo.
- 30 Iulie 2012
- Citeste
Pentru al doilea weekend - "Batman", cel mai vizionat film
Filmul "Batman - The Dark Knight Rises", ultimul din trilogia Warner Bros. cu Christian Bale în rolul celebrului supererou, a fost lider în box office-ul nord-american, pentru al doilea weekend consecutiv, având încasări de 64,1 milioane de dolari, potrivit Reuters.
- 30 Iulie 2012
- Citeste
Dosarul prostituţiei de lux - Andreea Marta va fi judecată în libertate
Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Bljenar, sora acesteia, Maria Magdalena Lungu, şi taximetristul Valentin Panait vor fi judecaţi în libertate în dosarul prostituţiei de lux, a decis, ieri, Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
- 30 Iulie 2012
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


