Opt persoane au fost ucise marţi la Kabul într-un atentat cu explozivi împotriva unui minibuz, atribuit de autorităţi insurgenţilor talibani, a anunţat poliţia.
Titlurile zilei
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
-
Probleme pe şantierul din zona Gării CFR - O zonă periculoasă
UPDATE. Un cititor al ziarului Crişana semnalează mai multe nereguli grave pe care le-a întâlnit pe şantierul pentru construcţia pasajului subteran din zona Gării CFR. Orădeanul consideră că „modul de lucru al constructorului pune în pericol siguranța, sănătatea și chiar viața locuitorilor din zonă”. Citiți răspunsul Primăriei Oradea.
Opozantul lui Putin acuză spionajul la adresa sa
Avocatul rus Aleksei Navalnîi, unul dintre principalii opozanţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat luni că a descoperit microfoane ascunse în pereţii sediului asociaţiei sale anticorupţie din Moscova şi a acuzat autorităţile că îl spionează.
- 07 August 2012
- Citeste
Reding acuză din nou presiuni asupra Curţii Constituţionale
Comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, s-a alăturat Comisiei de la Veneţia pentru a denunţa continuarea presiunilor politice asupra Curţii Constituţionale din România.
- 07 August 2012
- Citeste
Expoziţie de fotografii rare cu Marilyn Monroe
O expoziţie de fotografii provenind dintr-o colecţie unică ce include aproape 4.000 de imagini cu Marilyn Monroe, dintre care unele nu au fost niciodată expuse în public, a fost inaugurată luni în Varşovia.
- 07 August 2012
- Citeste
Karl Lagerfeld: Cariera de designer a fost un accident
Celebrul designer al casei Chanel Karl Lagerfeld a declarat că a ajuns să-şi construiască o carieră în lumea modei în mod accidental, pasiunea sa din copilărie fiind să creeze benzi desenate.
- 07 August 2012
- Citeste
Tragedie în familia cântăreţului Gary Barlow
Cântăreţul britanic Gary Barlow a confirmat, luni, informaţia potrivit căreia cel de-al patrulea copil al său cu soţia lui, Dawn, s-a născut mort, pe 4 august, într-o clinică din Londra.
- 07 August 2012
- Citeste
Şefa AEP numită în funcţie de Guvernul Boc - Martor în ancheta chestorului
Şefa Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, s-a prezentat, ieri, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiată în calitate de martor în cazul chestorului Constantin Manoloiu, şeful Direcţiei Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI.
- 07 August 2012
- Citeste
Şeful misiunii FMI se arată îngrijorat - Conflictul politic pune piedici economiei
Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a declarat, ieri, la începutul întâlnirii cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, de la Palatul Cotroceni, că este "puţin îngrijorat" de impactul pe care îl are actuala situaţie politică din România asupra economiei.
- 07 August 2012
- Citeste
Interimat al Ministerului Justiţiei
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, l-a desemnat, ieri, pe premierul Victor Ponta ca ministru interimar al Justiţiei.
- 07 August 2012
- Citeste
Sancţiuni în trafic
Ca urmare a abaterilor constatate în prima zi a acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 164 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.234 lei.
- 07 August 2012
- Citeste


