AJOFM Bihor pune în această perioadă la dispoziţia celor în căutarea unui loc de muncă 144 de posturi vacante, dintre acestea 122 fiind disponibile la Agenţia Locală Oradea.
Titlurile zilei
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
-
Nunta de Aur, a 13-a ediţie din acest an - 31 de cupluri din Oradea, premiate
Primarul Florin Birta a premiat miercuri, 14 octombrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 31 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a treisprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
DECESE - COMEMORĂRI
- 13 Septembrie 2012
- Citeste
Agenda politică
- 13 Septembrie 2012
- Citeste
Colac de salvare pentru voleiul orădean - Voleibaliştii vor continua în Divizia A2
Rămasă în afara primei divizii din România, din cauza problemelor financiare, echipa de volei CS Atletic LPS Bihorul Oradea va putea continua din toamnă activitatea tot în eşalonul doi. Asta graţie sprijinului financiar oferit de Consiliul Judeţean Bihor.
- 13 Septembrie 2012
- Citeste
Le-au scos baschetul din cap - CSM-U Oradea a pierdut la 89 de puncte!
Echipa feminină de baschet CSM Universitatea Oradea a debutat în noul sezon cu un eşec usturător, pierzând la 89 de puncte pe terenul formaţiei ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci contând pentru primul tur al Cupei României.
- 13 Septembrie 2012
- Citeste
Cupa Davis - Primele schimburi de mingi între România şi Finlanda
Tenismanul Victor Crivoi, locul 354 ATP, îl va întâlni pe Jarkko Nieminen, locul 39 ATP, în primul meci al întâlnirii dintre România şi Finlanda, contând pentru menţinerea în Grupa I a zonei Euro-Africane a Cupei Davis. Meciul dintre Crivoi şi Nieminen va avea loc astăzi, cu începere de la ora 13.00.
- 13 Septembrie 2012
- Citeste
prima pagina
- 13 Septembrie 2012
- Citeste
Veneţia: Întâlnirea preoţilor greco-catolici din diaspora - Preotul şteian Robert Popa, distins cu titlul de stavrofor
În perioada 3 - 6 septembrie 2012, a avut loc, la Veneţia, cea de-a treia întânire a preoţilor greco-catolici din diaspora europeană, în cadrul căreia au avut loc mai multe conferinţe de natură istorică, ecleziologică şi de drept canonic, dar şi momente de rugăciune.
- 13 Septembrie 2012
- Citeste
Urmează un nou „holocaust" - Al-Qaida îi avertizează pe americanii musulmani
Al-Qaida a difuzat o înregistrare video în ziua comemorării atentatelor din 11 septembrie în care reţeaua extremistă acuză Statele Unite că pregătesc un "holocaust" împotriva americanilor musulmani, au anunţat ieri centrele de supraveghere a site-urilor islamiste.
- 12 Septembrie 2012
- Citeste
Cu bani puţini au reuşit să-şi facă datoria - Surprize de ziua pompierilor
Cu ocazia sărbătorii Zilei Pompierilor Militari din România (13 septembrie), conducerea ISU Crişana a prezentat ieri un raport de activitate a instituţiei pe primele opt luni ale acestui an. Astfel, generalul de brigadă Ioan Baş, inspector şef al ISU Crişana, a ţinut cu această ocazie să mulţumească întregului personal pentru activitatea şi munca depusă.
- 12 Septembrie 2012
- Citeste


