Cea de-a treia clădire a unei instituţii bisericeşti orădene a intrat în aceste zile în reabilitare. Imobilul de pe strada Independenţei nr. 3, aparţinând Episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, este îmbrăcată, în aceste zile, în schele, urmând ca în următoarele patru luni să sufere o importantă cosmetizare.
Titlurile zilei
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
-
Proiect în consultare publică - Actualizarea regulamentului parcărilor publice stradale Primăria Oradea a publicat în transparență decizională proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale și a ocupării domeniului public din municipiu.
-
Zilele Carierei la Universitatea din Oradea - „Târgul de Voluntariat” a atras sute de tineri
Prima zi a evenimentului „Zilele Carierei” a fost dedicată voluntariatului. După cum remarca unul dintre organizatori, conf. univ. dr. Julien Kiss, „Interesul studenților pentru a lucra într-o organizație neguvernamentală s-a ridicat mult peste așteptări”.
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
Joseph Childs, Doctor Honoris Causa al Universităţii Agora - O distincţie pentru merite deosebite
Senatul Universităţii Agora din Oradea i-a acordat ieri titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Agora prof. univ. dr. Joseph Childs (SUA), unul dintre primii profesori străini care a predat în România un curs de management.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Tv sport
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Cupa României la fotbal - Oţelul şi Dinamo, ultimele două sfertfinaliste
Partidele disputate joi seara în optimile de finală ale Cupei României la fotbal au stabilit ultimele două echipe calificate în "sferturi".
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Peste 700 de jandarmi la Steaua - Dinamo
Peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa suporterilor ce vor fi prezenţi la meciul dintre Steaua şi Dinamo, programat mâine, pe Arena Naţională, în etapa a XIV-a a Ligii I.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Au pus gând rău liderului - Luceafărul Felix - Corona Braşov
Ambele formaţii bihorene de fotbal din liga secundă au de rezolvat „misiuni" dificile în cadrul rundei cu numărul 12.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Mai greu acasă decât în deplasare - CS Oşorhei - Unirea Dej 1-2 (0-2)
Campioana Bihorului, CS Oşorhei, a ratat şansa de a se menţine pe locul secund al clasamentului Ligii a III-a, pierzând duelul cu Unirea Dej, o formaţie care a confirmat statutul de "spaimă" a deplasărilor.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Liga a II-a, Seria a II-a
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Liga a 3-a - Rezultate consemnate în etapa a 10-a
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Premieră: victorie pe terenul campioanei - CSU Asesoft Ploieşti - CSM Oradea 85-94
De la revenirea echipei CSM în primul eşalon al baschetului masculin românesc, CSU Asesoft Ploieşti se dovedise o "bestie neagră" pentru orădeni. CSM a câştigat doar două dintre duelurile cu ploieştenii, ambele la Arena "Antonio Alexe".
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste


