Orădenii și nu numai au avut ocazia să participe la un spectacol folcloric de înaltă ținută artistică, dedicat Marii Uniri și Zilei Naționale a României, alături de artiști din toate regiunile folclorice ale țării.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Festival de colinde la ediția a XVIII-a - „Noi umblăm a colinda”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui miercuri, 4 decembrie, o nouă ediție, a XVIII-a, a Festivalului de colinde „Noi umblăm a colinda” în cadrul proiectului județean „Bihorul colindă”.
- 02 Decembrie 2024
- Citeste
Oradea, promovată la Târgul de Turism din Varșovia - Tour and Travel Warsaw
Oradea a fost reprezentată în cadrul celui mai mare târg de turism din Polonia – Tour and Travel Warsaw, desfășurat în perioada în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024.
- 02 Decembrie 2024
- Citeste
Certificatul care oferă informații importante despre un vehicul, exclusiv online - RAR Auto-Pass
Registrul Auto Român emite, începând din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass, un document digital care poate fi solicitat exclusiv online, accesând butonul de pe prima pagină a site-ului www.rarom.ro. Nu este nevoie de prezentarea autovehiculului la reprezentanța RAR.
- 02 Decembrie 2024
- Citeste
De Ziua Națională, la Școala Gimnazială „Aurel Pop” Oșorhei - „Un colț de Românie”
Elevii Școlii Gimnaziale „Aurel Pop” Oșorhei s-au reunit vineri, 29 noiembrie, pentru a sărbători în avans ziua de 1 Decembrie, zi de mare sărbătoare pentru toți românii de pretutindeni.
- 02 Decembrie 2024
- Citeste
Festival de joacă, carte și arte, ediția de iarnă - Caravana cu Jocuri
În perioada 5-8 decembrie HappyColor România și Oradea Heritage vă invită la Caravana cu Jocuri – Festival de joacă, carte și arte, ediția de iarnă, Oradea 2024, un festival destinat jocurilor, lecturii, socializării, prieteniei și distracției.
- 02 Decembrie 2024
- Citeste
Alegeri parlamentare. PNL a câștigat în Bihor, PSD la nivel național - Repartizarea mandatelor în Bihor
După numărarea a peste 99% din voturi, la nivel național PSD a câștigat alegerile parlamentare, urmat de AUR, PNL și USR. În Bihor pe primul loc s-a clasat PNL, urmat de UDMR, PSD și AUR.
- 02 Decembrie 2024
- Citeste
Polițiștii au desfășurat razii pe șoselele din Bihor, la sfârșit de săptămână - Șoferi scoși din trafic, mașini oprite din circulație
Aproape 1.700 de persoane au fost legitimate și 743 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână. 38 de conducători auto, care reprezentau un pericol, au fost scoși din trafic, iar 34 de vehicule au fost oprite din a circula.
- 02 Decembrie 2024
- Citeste
Prezență mai mare la urne, fără incidente deosebite în timpul scrutinului - Alegeri parlamentare în Bihor
Bihorenii au votat, duminică, la alegerile parlamentare, în cele 659 de secții organizate în județ fiind așteptați la urne 497.066 alegători înscriși pe listele permanente. Județul Bihor s-a situat printre primele din țară în ceea ce privește prezența la vot.
- 01 Decembrie 2024
- Citeste
Beiușenii, mai mulți ca altădată la ceremonia de Ziua Națională!
Împreună cu toți românii, beiușenii au sărbătorit duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională. La ceremonia desfășurată pe platoul din fața Monumentului Martirilor Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, au asistat sute de beiușeni, părinții și bunicii avându-i alături pe cei mici, precum și pe tineri.
- 01 Decembrie 2024
- Citeste


