Hârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în aproximativ zece minute de la momentul în care a fost pusă, în timp ce săpunul este mai puţin tentant şi rezistă chiar şi o oră, afirmă reprezentanţii companiei feroviare Transferoviar Călători, care operează trenuri private de călători.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Convingători de la primul amical - Elore Bekescsaba - FC Bihor 0-3 (0-0)
FC Bihor a început în forţă seria meciurilor de pregătire. Echipa orădeană a surclasat (3-0) în deplasare pe Elore Bekescsaba, ocupanta primului loc într-una din seriile ligii secunde din Ungaria.
- 07 Februarie 2013
- Citeste
FC Bihor l-a transferat şi pe Vădrariu
FC Bihor continuă să transfere jucători din Liga I. Ultimul fotbalist ajuns la echipa orădeană este Daniel Vădrariu (22 ani), de la Astra Giurgiu. Vădrariu este mijlocaş, dar poate evolua şi fundaş stânga, post considerat deficitar la gruparea "roş-albastră".
- 07 Februarie 2013
- Citeste
Luceafărul a învins Crişul Sântandrei
- 07 Februarie 2013
- Citeste
Un Boeing 737 a ieşit de pe pistă la Luxemburg
Un avion Boeing 737 al companiei naţionale luxemburgheze Luxair, cu 43 de persoane la bord, a ieşit de pe pistă înainte de decolare, miercuri seara, pe aeroportul din Luxemburg, fără ca cineva să fie rănit, au anunţat autorităţile.
- 07 Februarie 2013
- Citeste
Elicopter NATO, prăbuşit în Afganistan
Un elicopter aparţinând Forţei NATO în Afganistan (ISAF) s-a prăbuşit ieri la Kapisa, o provincie aflată în trecut sub control francez, fără să se înregistreze victime.
- 07 Februarie 2013
- Citeste
În Germania - Alegeri legislative în septembrie
Alegerile legislative germane, în urma cărora Angela Merkel ar putea obţine un al treilea mandat de cancelar, vor avea loc la 22 septembrie, a decis miercuri Consiliul de miniştri.
- 07 Februarie 2013
- Citeste
În Moldova - Ministrul tineretului şi sportului a demisionat
Ministrul moldovean al Tineretului şi Sporturilor, liberalul Ion Ceban, şi-a înaintat miercuri cererea de demisie din funcţie, acceptată de premierul Vlad Filat.
- 07 Februarie 2013
- Citeste
Programul Posdru a fost deblocat
Comisia Europeană a deblocat 148 de milioane de euro din Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Pe agenda întâlnirii dintre premierul Victor Ponta cu preşedintele CE, Manuel Barroso a fost şi acest punct fierbinte.
- 07 Februarie 2013
- Citeste
Ungaria ameninţă cu măsuri diplomatice
Ungaria va lua măsuri diplomatice în privinţa interzicerii de către România a arborării steagului secuiesc pe clădirile oficiale, a declarat ieri secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth.
- 07 Februarie 2013
- Citeste


