Aseară, în oraşul maghiar Kecskemet, a debutat ediţia din acest an a Cupei Volvo, un tradiţional turneu de pregătire la polo pe apă, la care participă două reprezentative ale Ungariei (cea de seniori, respectiv cea de tineret), alături de Canada şi România.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
in memoriam
- 15 Februarie 2013
- Citeste
prima pagină
- 15 Februarie 2013
- Citeste
Şmecheria şi neatenţia la volan produc victime - SMURD buşit în misiune
Patru persoane au fost rănite, vineri după-amiază, la Oradea, după ce o autospecială SMURD aflată în misiune a fost lovită de un autoturism, între răniţi fiind şi un membru voluntar al echipajului. Accidentul a avut loc pe strada Călăraşilor din centrul municipiului Oradea.
- 15 Februarie 2013
- Citeste
Angelina Jolie şi Brad Pitt - Se lansează în industria vinurilor
Actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt se alătură unei liste impresionante de celebrităţi care au investit în industria vinurilor, lansându-şi propria marcă de vin rosé, produs pe domeniul lor din sudul Franţei.
- 15 Februarie 2013
- Citeste
Au fost alese piesele pentru Selecţia naţională - 32 pentru Eurovision
Un număr de 32 de melodii s-au calificat pentru selecţia naţională Eurovision 2013, printre cei care vor concura în semifinale numărându-se Renee Santana, nepoata lui Carlos Santana, Elena Cîrstea, Robert Turcescu şi trupa sa, Natalia Barbu, Electric Fence, Luminiţa Anghel şi Tudor Turcu.
- 15 Februarie 2013
- Citeste
Trofeul pentru interpretare feminină de la Berlin - Luminiţa Gheorghiu, printre favorite
Actriţa Luminiţa Gheorghiu ("Poziţia copilului") se numără printre favoritele la trofeul pentru intepretare feminină acordat la Festivalul de Film de la Berlin (7 - 17 februarie), alături de Paulina Garcia ("Gloria") şi Juliette Binoche ("Camille Claudel 1915"), scrie Hollywood Reporter.
- 15 Februarie 2013
- Citeste
Colegiul Tehnic ''Unirea'' Ştei - "Cupluri celebre" de Ziua Îndrăgostiţilor
Ca în fiecare an şi de această dată Ziua Îndrăgostiţilor a fost sărbătorită la CT ''Unirea'' Ştei, într-o ambianţă de adevărată sărbătoare, cele cinci ''cupluri celebre'' luptând pentru a-şi dobândi laurii câstigătorului.
- 15 Februarie 2013
- Citeste
Protest împotriva Poliţiei - Alături de românii din Franţa
O asociaţie din Franţa îndeamnă populaţia să participe sâmbătă la o acţiune de protest după ce şapte persoane cu cetăţenie română au fost evacuate miercuri dintr-o casă ocupată ilegal în apropiere de Polyclinique du Parc din Caen, relatează postul de televiziune France3.
- 15 Februarie 2013
- Citeste
Germania - Greva securiştilor - Sute de zboruri anulate
Traficul din mai multe aeroporturi germane a fost perturbat ieri, pentru a doua zi consecutiv, din cauza unei greve a personalului de securitate.
- 15 Februarie 2013
- Citeste


