ANCMRR "Gl. Traian Moşoiu" a sărbătorit, ieri, trei evenimente importante: Ziua Asociaţiei, Ziua Rezervistului Militar şi Ziua Geniştilor.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Eminescienii şi-au luat adio de la şcoală - Pornesc cu speranţă spre viitor
Într-un cadru strălucitor peste 350 de elevi de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" şi-au luat ieri, în faţa colegilor, profesorilor şi părinţilor, adio de la şcoală. Ceremonia a început cu o lansare de baloane multicolore şi s-a încheiat cu lacrimi în ochi.
- 31 Mai 2013
- Citeste
Turnul Primăriei a deschis cufărul cu surprize
Acțiunea organizată de Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice la Turnul Primăriei Oradea, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, a adus multă bucurie celor peste 350 de copii, și nu numai, care au luat parte la acest eveniment.
- 31 Mai 2013
- Citeste
Polo juniori I - Derby-ul Crişul - Triumf va decide campioana
Poloiştii de la CS Crişul Oradea au obţinut victorii scontate în rundele 2 şi 3 din cadrul turneului final II al CN de juniori I, care se desfăşoară la Bazinul Steaua din Capitală. După remiza din runda inaugurală cu Amefa Arad, orădenii au trecut cu 12-8 de Steaua, respectiv cu 17-5 de Viitorul Cluj.
- 31 Mai 2013
- Citeste
in memoriam
- 31 Mai 2013
- Citeste
prima pagină
- 31 Mai 2013
- Citeste
Azi, 31 mai 2013
- 30 Mai 2013
- Citeste
Horoscop
- 30 Mai 2013
- Citeste
Impresionat de criza economică din Spania - Jon Bon Jovi cântă gratis la Madrid
Jon Bon Jovi a renunţat la onorariul său pentru concertul pe care trupa din care face parte, Bon Jovi, îl va susţine pe 27 iunie la Madrid, în contextul crizei economice din Spania.
- 30 Mai 2013
- Citeste
Vizită privată a moştenitorului coroanei regale - Prinţul Charles, din nou în România
Prinţul Charles a aterizat, ieri după-amiază, la ora 14.15, pe Aeroportul "Transilvania" din Târgu Mureş, moştenitorul coroanei regale plecând spre Micloşoara, judeţul Covasna, la domeniul contelui Kalnoki Tibor.
- 30 Mai 2013
- Citeste


