Mănăstirea greco-catolică „Maica Domnului" din Oradea a fost sâmbătă gazda lansării cărţii „Preasfânta Fecioară Maria Împotriva Diavolului în Ritualul de Exorcizare", scrisă de exorcistul Romei şi Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Exorciştilor, Don Francesco Bamonte.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Interes enorm pentru animale şi noua faţă a stabilimentului - Grădina Zoo, ca un magnet
Redeschisă săptămâna trecută după aproape trei ani de lucrări, Grădina Zoologică din Oradea a fost unul dintre punctele de atracţie pentru copii, sâmbătă şi duminică.
- 02 Iunie 2013
- Citeste
Tulburări legislative în Egipt - Nu se vor conduşi de islamişti
Justiţia egipteană a invalidat, duminică, Senatul dominat de islamişti, care asumă puterea legislativă în lipsa Adunării Poporului, precum şi comisia care a redactat controversatul proiect constituţional adoptat în decembrie.
- 02 Iunie 2013
- Citeste
Orientul Mijlociu - Păsările de pradă au survolat Libanul
Avioane de vânătoare israeliene au survolat duminică teritoriul Libanului, inclusiv capitala Beirut, în contextul confruntărilor de la frontiera libanezo-siriană, anunţă serviciile de securitate libaneze, citate de ziarul israelian Haaretz.
- 02 Iunie 2013
- Citeste
Al-Qaida prinde curaj - Atentatele din SUA dovedesc că... se poate!
Atentatele din Boston demonstrează vulnerabilitatea Statelor Unite, avertizează Qassem al-Rimi, liderul militar al organizaţiei teroriste Al-Qaida în Peninsula Arabia, îndemnând musulmanii să treacă la acţiune pentru "apărarea" islamului.
- 02 Iunie 2013
- Citeste
În SUA - 9 persoane ucise de o tornadă
Oklahoma a deplanes în weekend nouă morţi, mai ales persoane ucise în maşini, cauzate de tornade puternice care au lovit vineri seară acest stat din sudul Statelor Unite, unde oraşul Moore a fost deja devastat la 20 mai de o tornadă care s-a soldat cu 24 de morţi.
- 02 Iunie 2013
- Citeste
În Turcia - Protestele s-au mai temperat dar continuă
Protestele de la Istanbul şi din alte oraşe turce par să se fi diminuat duminică, bilanţul fiind de 79 de răniţi şi aproximativ 1.000 de persoane reţinute.
- 02 Iunie 2013
- Citeste
Scrimă şi multă voie bună
De 1 iunie, Era Park s-a transformat pe de-a-ntregul într-un tărâm al copiilor. De dimineaţă şi până seara, tot programul a fost dedicat celor mici, aceştia având parte de un maraton al filmelor, de un concurs de scrimă şi de multe, multe dulciuri.
- 02 Iunie 2013
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
Luni: Se spune că adevărul iese întotdeauna la iveală, precum untdelemnul. Iată că se face lumină şi în legătură cu unele momente din istoria noastră foarte recentă. Nu mai departe de începutul săptămânii, un pesedist cu acte în regulă, Tudor Drăghici, recunoştea că partidul său a avut oameni infiltraţi printre protestatarii, de acum un an şi jumătate, din Piaţa Universităţii.
- 02 Iunie 2013
- Citeste
Volei pe plajă - Victorie arădeană la fete, reşiţeană la băieţi
Nici ploaia nu a reuşit să strice cheful tinerilor voleibalişti care timp de patru zile s-au întrecut în cadrul turneului organizat la Ştrandul Municipal din Oradea.
- 02 Iunie 2013
- Citeste


