După încheierea cantonamentului de la Băile Felix, FC Bihor a susţinut sâmbătă al doilea amical al verii. După 5-2 cu Crişul Sântandrei, orădenii au obţinut o nouă victorie, 2-1 în faţa orădenilor de la Naţional Sebiş. Jocul s-a disputat pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola".
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Bursa transferurilor în campionatul francez de fotbal (I)
Ediţia 2013-2014 a campionatului francez de fotbal (Ligue 1) va porni la drum la sfârşitul acestei săptămâni. Campioana PSG şi-a continuat seria transferurilor „bănoase" (Cavani este cel mai bun exemplu), dar Ibrahimovic & Co. vor avea în noul sezon un adversar pe măsură, AS Monaco, echipă preluată de miliardarul rus Dmitry Rybolovlev.
- 04 August 2013
- Citeste
Două nume noi la reunirea echipei de baschet
Jucători noi, îmbrăţişări, urale şi suporteri. Acestea au fost ingredientele reunirii echipei de baschet CSM Oradea care a avut loc sâmbătă la prânz, la Arena „Antonio Alexe".
- 04 August 2013
- Citeste
Beiuş - Primăria vine cu banii, antrenorul lui Sporting, cu juniorii!
În anul 2011, când antrenorul Alin Popa (foto) înfiinţa, alături de Adrian Man şi de alţi părinţi ai copiilor pe care îi pregătea, Asociaţia Sportivă Sporting Beiuş, puţini erau cei care mai credeau că va mai fi loc de reconciliere, darmite de colaborare, între energicul om de fotbal menţionat şi autorităţile locale ale municipiului Beiuş.
- 04 August 2013
- Citeste
Lot întărit, aşteptări mai mari
Prezent la reunirea echipei de baschet, principalul susţinător, Gheorghe Vajai, a fost chestionat în legătură cu aşteptările pe care le are în noul sezon. Preşedintele CSM, Florin Birta şi managerul Şerban Sere şi-au exprimat şi ei gândurile cu care vor aborda sezonul 2013-2014.
- 04 August 2013
- Citeste
Peste 43.000 de noi cereri pentru şomaj în iunie-iulie - Absolvenţii îngroaşă rândurile şomerilor
Peste 43.000 de absolvenţi s-au înregistrat în ultimele două luni ca şomeri, 35.728 dintre ei fiind absolvenţi de învăţământ liceal sau post-liceal, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
- 04 August 2013
- Citeste
Peste 400 de şoferi au rămas fără permis
Poliţiştii au reţinut, în patru zile, peste 460 de permise de conducere şi au amendat aproape 10.900 de şoferi, dintre care 3.536 pentru că au condus cu viteză şi 46 pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
- 04 August 2013
- Citeste
Peste 60 de pacienţi transportaţi în şapte zile - Aeronavele SMURD, în misiune
Peste 60 de pacienţi aflaţi în stare gravă au fost transportaţi cu aeronave SMURD în perioada 26 iulie - 1 august, misiunile fiind executate de piloţii Inspectoratului General de Aviaţie, prin punctele de operare de la Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Craiova şi Arad.
- 04 August 2013
- Citeste
Corina Creţu, declaraţii despre relaţia cu Colin Powell - „Unele fotografii nu au legătură cu corespondenţa noastră"
Eurodeputatul PSD Corin Creţu afirmă că unele dintre fotografiile publicate de site-uri din ţară şi care i-au fost furate din contul său personal de e-mail nu au niciun fel de legătură cu ceea ce se numeşte corespondenţa sa cu fostul secretar de stat al SUA, Colin Powell.
- 04 August 2013
- Citeste
Tragedia din Muntenegru - Accident provocat de viteza excesivă
Excesul de viteză se află la originea accidentului autocarului românesc căzut în prăpastie, în Muntenegru, în iunie, anunţă procurorii muntenegreni, citaţi de ziarul Vijesti.
- 04 August 2013
- Citeste


