Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor a reuşit să obţină locul I în etapa a III-a zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce s-a desfăşurat în perioada 31 iulie - 2 august a.c., în judeţul Arad, şi care a reunit la start echipele judeţelor Alba, Arad, Bihor, Hunedoara şi Timiş.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
in memoriam
- 05 August 2013
- Citeste
prima pagină
- 05 August 2013
- Citeste
Horoscop
- 04 August 2013
- Citeste
Calendarul zilei 5 august 2013
- 04 August 2013
- Citeste
CJAPIA Bihor a finalizat - Verificarea la faţa locului a exploataţiilor de ovine şi caprine
Potrivit datelor oficiale ale Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor, numărul cererilor depuse în 2013 pentru PNDC pentru sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine, la CJAPIA se ridică la 1.436.
- 04 August 2013
- Citeste
Contractul de împrumut. Titlul executoriu
Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, lucru care s-a întâmplat în data de 01.10.2011, contractul de împrumut, fie că era încheiat între două persoane fizice, fie că era încheiat între două persoane juridice (nu vorbim aici de contractele de împrumut încheiate cu instituţiile bancare ori financiar non-bancare), nu avea puterea titlului executoriu.
- 04 August 2013
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 04 August 2013
- Citeste
Pelerinaj cultural - Poeţi bihoreni, omagiaţi pe Crişuri în sus...
Miercuri, 31 iulie, cu începere de la ora 10.00, a avut loc un pelerinaj cultural al unor membri ai Cenaclului literar al Baroului Bihor spre locurile de naştere ale unor importanţi poeţi bihoreni, la busturile cărora s-au depus jerbe de flori.
- 04 August 2013
- Citeste
Roverul Curiosity celebrează mâine - Un an de succese marţiene
Curiosity, cel mai sofisticat robot care explorează Marte, celebrează marţi împlinirea unui an de când a ajuns pe suprafaţa acestei planete, iar succesele sale sunt considerate etape-cheie pentru o viitoare "cucerire" a planetei roşii, informează AFP.
- 04 August 2013
- Citeste


