Consiliul Judeţean Bihor nu a finalizat procedura privind achiziţia de produse lactate şi panificaţie pentru elevi, însă a găsit o formulă, provizorie, pentru ca beneficiarii să nu fie privaţi de aceste drepturi.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
România - Turcia 0-2 (0-1) - Barajul e tot mai departe
Naţionala României şi-a complicat serios situaţia în preliminariile CM 2014, după ce a pierdut surprinzător (0-2) pe teren propriu în faţa Turciei. După acest eşec, şansele "tricolorilor" de a încheia grupa pe locul secund au scăzut vertiginos, turcii şi chiar ungurii fiind favoriţi să ajungă la baraj.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Argentina merge în Brazilia
Alături de Italia, Olanda, SUA şi Costa Rica a mai obţinut miercuri calificarea la CM 2014 din Brazilia şi Argentina, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 5-2 (2-1), reprezentativa Paraguayului, în preliminariile sud-americane ale competiţiei.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Preliminarii CM 2014 - Au rămas multe „necunoscute"
În zona Europeană a preliminariilor Campionatului Mondial din 2014 s-au disputat marţi seara noi partide. * Italia s-a calificat la CM, după succesul la limită în faţa Cehiei.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Bihorencele pe primele trepte ale podiumului - CSŞ ''Avram Iancu'' Ştei a triumfat la ''Cupa Zărandului''
CS Şoimii Lipova a organizat turneul de volei feminin cadete, dotat cu ''Cupa Zărandului'', ediţia a IV-a, care pe lângă echipa gazdă a mai reunit la start formaţiile CSŞ ''Avram Iancu'' Ştei, L.P.S. Bihorul Oradea şi CSŞ Bega Timisoara.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Raikkonen revine la Ferrari
Finlandezul Kimi Raikkonen, campion mondial la Formula 1 în 2007, va reveni la Ferrari în 2014 pentru un contract pe doi ani, urmând să fie coechipier cu spaniolul Fernando Alonso, care l-a înlocuit în 2009.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Ultima verificare înaintea noului sezon - Baschetbaliştii evoluează în Ungaria
CSM Oradea a intrat în ultima fază a pregătirilor pentru noul sezon. De astăzi şi până sâmbătă, baschetbaliştii orădeni sunt angrenaţi într-un turneu în Ungaria, la Nyiregyhaza, alături de echipa locală Marso, KTE Duna Asfalt Kecsemet şi BC Istra Svit (Slovacia).
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Thomas Bach, la cârma CIO
Germanul Thomas Bach (59 ani) a fost ales, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), în cadrul celei de-a 125 sesiuni a forului, de la Buenos Aires, pentru un mandat de opt ani.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Tabelă electronică la Paleu
Campioana ultimei ediţii a Ligii a IV-a Bihor, Kinder Junior Paleu, se poate lăuda cu un lucru inedit. Dispune de o tabelă electronică ce a fost inaugurată cu ocazia unei partide din cadrul Turneului amical „Bihor-Hajdu-Bihar".
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Prima pagină
- 11 Septembrie 2013
- Citeste


