Conducătorii auto amendaţi, care nu achită valoarea sancţiunii în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plăţii, potrivit unei propuneri de modificare a Codului rutier.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Din Aleşd la „Casa Poporului" - Olimpici bihoreni, în vizită la Parlament
Din iniţiativa femeilor liberale din Colegiul 5 Aleşd, cu sprijinul primarilor şi consilierilor liberali din Aleşd, Aştileu, Auşeu, Vadu Crişului, Şuncuiuş şi Lugaşu de Jos, s-a organizat o excursie de trei zile la Bucureşti, la care au participat 49 elevi merituoşi din localităţile menţionate.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
O descoperire care îţi taie răsuflarea - Comoara din Ierusalim
Arheologii israelieni au descoperit 36 de monede din aur, un medalion şi mai multe bijuterii datând din epoca bizantină în centrul vechi al Ierusalimului, a anunţat Universitatea ebraică din Ierusalim. Comoara a fost dezgropată aproape de Esplanada Moscheilor, unde orice săpături arheologice sunt interzise.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
În sud-estul Franţei - O nouă tabără de romi evacuată
O tabără insalubră locuită de familii originare din România a fost evacuată din comuna Magland, în departamentul Haute-Savoie, în sud-estul Franţei.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
În Japonia - Un orăşel de persoane dispărute
Peste 2.600 de corpuri nu au fost găsite până acum, la doi ani şi jumătate de la cutremurul şi tsunamiul din nord-estul Japoniei, bilanţul victimelor fiind de 18.537 de morţi.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Liban - O nouă maşină capcană a explodat
O explozie puternică s-a produs ieri dimineaţa în faţa unei clădiri depinzând de Ministerul libian de Externe la Benghazi, în estul ţării, provocând pagube importante.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Zece ani de puşcărie - Condamnat pentru că a vrut să îl ucidă pe Putin
Un bărbat a fost condamnat marţi la zece ani de închisoare de către un tribunal de la Moscova pentru implicare în proiectul unui atentat împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Senatorul Bodea îi asigură pe protestatari - „Proiectul Roşia Montană este mort"
Reprezentanţi ai orădenilor care protestează împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană s-au întâlnit ieri dimineaţă cu senatorul liberal Cristian Bodea, pentru a se asigura că acesta va vota împotriva proiectului propus de Guvern.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Decese - Comemorări
- 11 Septembrie 2013
- Citeste
Meziad. Accident forestier - A murit tăind lemne
Un tânăr de 21 de ani din localitatea Meziad şi-a pierdut viaţa, marţi, în timp ce tăia lemne într-o pădure. Poliţiştii au deschis o anchetă dar, din primele cercetări, se pare că tragedia a fost provocată de un accident nefericit.
- 11 Septembrie 2013
- Citeste


