Nu a avut şansa să întâlnească una dintre forţele fotbalului autohton, dar vor juca totuşi împotriva unei echipe cu nume în 16-imile Cupei României.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
CSC Sânmartin - FC Hidişel 1-3 (0-1) - A învins fără să forţeze
Derby-ul etapei a 5-a din Liga a IV-a nu a fost deloc echilibrat, aşa cum probabil mulţi s-ar fi aşteptat. Tânăra echipă a CSC Sânmartin nu a putut emite pretenţii în faţa mai experimentatei FC Hidişel, care s-a impus în deplasare cu 3-1 (1-0)
- 16 Septembrie 2013
- Citeste
Prima pagină
- 16 Septembrie 2013
- Citeste
Miting împotriva proiectului minier de la Roşia Montană
Aproximativ 500 de orădeni au ieşit aseară în stradă, manifestând împotriva proiectului minier de la Rosia Montană.
- 16 Septembrie 2013
- Citeste
Marele premiu la Loto a fost câştigat la Oradea
Marele premiul la Loto 6/49, de peste 2,5 milioane de euro, a fost câştigat, duminică, numerele câştigătoare 15, 39, 44, 36, 19 şi 33 fiind pe un bilet înregistrat la o agenţie din Oradea, completat cu trei variante simple, pentru care jucătorul a plătit 30,1 lei.
- 16 Septembrie 2013
- Citeste
Horoscop
- 15 Septembrie 2013
- Citeste
Calendarul zilei 16 septembrie 2013
- 15 Septembrie 2013
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
Autoproclamatul lider al Opoziţiei, Crin Antonescu, s-a decis. El şi partidul pe care îl conduce nu susţin proiectul privind mineritul aurifer la Roşia Montană. Miniştii Barbu şi Vosganian şi-au muşcat din pumni, dar au tăcut chitic.
- 15 Septembrie 2013
- Citeste
ANSVSA: Condiţii legale pentru despăgubirea animalelor
Despăgubirile se acordă în baza evaluărilor făcute de comisia de evaluare stabilită prin lege, care vor stabili suma cuvenită pentru pierderea suferită de crescătorul de animale în cauză.
- 15 Septembrie 2013
- Citeste
Răspunderea penală pentru prejudiciul produs de animale
Articolul precedent, după cum bine ne aducem aminte, a tratat problema răspunderii unui proprietar de animale din punct de vedere civil pentru prejudiciul pe care animalul îl produce atât în ipoteza în care este sub supravegherea acestuia, cât şi în ipoteza în care a scăpat de sub supraveghere.
- 15 Septembrie 2013
- Citeste


