Unul din meciurile tari ale etapei a V-a din Liga a IV-a s-a disputat pe „Secături" unde ca de obicei o dispută între vecini are garanţia tuturor „ingredientelor" care asigură un spectacol reuşit. Numerosul public a avut parte de multe goluri, ratări, dar mai ales de gafe, de multe ori impardonabile.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Double Tree by Hilton - Capodopere româneşti la Oradea
O selecție reprezentativă de tablouri semnate de cei mai valoroși pictori români - Grigorescu, Tonitza, Petrașcu, Ressu, Dărăscu, Baba etc. a fost expusă ieri, 17 septembrie, între orele 17.00-21.00, în spațiul găzduit de Double Tree by Hilton Oradea.
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Săptămâna Europeană a Mobilităţii - Renunţaţi o zi la maşină
În cadrul „Săptămânii Europene a mobilităţii", care se durulează în perioada 16-22 septembrie, au fost pregătite, pentru fiecare zi, câte o manifestare menită să atragă atenţia asupra necesităţii mersului pe jos, cu bicileta sau cu mijloacele de transport în comun.
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Vineri începe recenzarea patrupedelor din apartamente - Cip la câinii din bloc
Municipalitatea orădeană a anunţat că vineri, 20 septembrie, va începe acţiunea de microcipare a câinilor la blocurile de locuinţe. Corturile albe vor fi amplasate în Parcul I.C. Brătianu şi în Parcul Ghioceilor, între orele 9.00 și 18.00.
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Primăria şi beiuşenii nu sunt interesaţi - Magistrala de gaz îi lasă rece
Deși Beiușul este numai parțial încălzit cu apă geotermală, majoritatea gospodăriilor individuale continuând să folosească sisteme de încălzire tradiționale, pe bază de combustibil solid, mai ales lemn, nimeni nu pare interesat de oportunitatea pe care gazul metan o reprezintă.
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Decese - Comemorări
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Prima pagină
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Polo - CSM Digi a debutat cu o victorie
La Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" a început ieri Superliga Naţională şi Cupa României la polo.
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Măsuri drastice la Universitate - Pentru a continua să existe
Anul universitar 2013-2014 debutează în condiţiile unor limitări financiare care impun eforturi sporite din partea angajaţilor.
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Eva Herzigova: Votca, cel mai bun truc de înfrumuseţare
Modelul Eva Herzigova a declarat într-un interviu recent că "votca este cel mai bun truc de înfrumuseţare" şi a dezvăluit că obişnuieşte să folosească această băutură alcoolică pentru a-şi decolora părul, informează contactmusic.com.
- 17 Septembrie 2013
- Citeste


