Actriţa spaniolă de origine română Elsa Pataky, soţia actorului Chris Hemsworth, este din nou însărcinată şi va deveni mamă pentru a doua oară, în 2014.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Robert De Niro şi Martin Scorsese într-un nou film - Din nou, gangsteri
Cineaştii Robert De Niro şi Martin Scorsese, care au lucrat împreună, printre altele, la "Crimele din mica Italie", "Băieţi buni şi "Casino", se vor reuni pentru un nou film cu gangsteri.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste
Spielberg şi Katzenberg - Donaţie de 20 de milioane de dolari
Cineastul Steven Spielberg şi producătorul Jeffrey Katzenberg, partenerul său din compania DreamWorks, au donat 20 milioane de dolari în favoarea Muzeului Academiei de film americane, instituţia care decernează premiile Oscar.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste
Se luptă pentru Marele Premiu - Orădence în finala X Factor
Orădencele Ana Maria Mihăieș şi Florena Țicu Șandro se numără printre cei 15 finalişti ai concursului "X Factor". Cele două bune prietene, care fac parte din echipa lui Dan Bittman, merg împreună în ediţiile live, spre fericirea amândurora.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste
Arieşul Turda - CS Oşorhei - Mai greu decât arată clasamentul
Penultima deplasare din acest an pentru fotbaliştii de la CS Oşorhei se va consuma astăzi, la Turda, unde echipa pregătită de Rudy Kovacs va disputa partida cu formaţia locală Arieşul, cea mai slab clasată echipă din seria a 5-a. Partida contează pentru etapa a 14-a a Ligii a III-a.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste
Campionatul de minifotbal la Ştei - Se joacă aproape în fiecare zi
Profitând de o toamnă târzie deosebit de frumoasă, echipele angrenate în primul campionat pe teren redus de la Ştei au început să joace aproape fără întrerupere, astfel s-au disputat deja nouă etape.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste
Parlamentari moldoveni, la un pas de bătaie - Îmbrânceli în Parlament
Parlamentarii moldoveni, reuniţi ieri în şedinţă, au fost la un pas de a se lua la bătaie, după ce deputaţii comunişti au cerut o pauză în plină prezentare efectuată de un coleg liberal-democrat, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţie electronică.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste
Bomba pentru "siguranţa personală" - Cu grenada în geantă
Un membru al Congresului general naţional libian, autoritatea supremă a ţării, le-a explicat miercuri serviciilor de securitate de la intrarea în primăria din Tripoli că poartă în geantă o grenadă pentru "siguranţa personală", relatează AFP.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste
Fostul premier nu va fi tratat în străinătate - "Legea Timoşenko", respinsă
Parlamentul ucrainean a respins ieri toate proiectele de lege care permit transferul în străinătate, cu scopul de a primi îngrijiri medicale, al opozantei Iulia Timoşenko, cerute de Uniunea Europeană (UE) înaintea semnării unui acord de asociere la sfârşitul lui noiembrie, relatează AFP.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste
50 de ani - 22 noiembrie 1963 - Asasinarea lui Kennedy
A fost ucis de KGB, de cubanezi sau de mafie. Lee Harvey Oswald era, de fapt, agent dublu şi este încă în viaţă. Ba nu, a fost secondat de alţi asasini. Chiar serviciile secrete americane au fost implicate pentru că se dorea înlăturarea lui de la putere.
- 21 Noiembrie 2013
- Citeste


