Aproximativ 3.000 de ucraineni au protestat, joi seara, la Kiev, după ce autorităţile au decis suspendarea discuţiilor pregătitoare semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, relatează Interfax-Ucraina, în pagina electronică.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
SUA a coborât steagurile în bernă - L-au comemorat pe John F. Kennedy
Toate steagurile au fost coborâte în bernă, ieri în Statele Unite, în memoria lui John F. Kennedy, asasinat în urmă cu 50 de ani, dar care face în continuare parte din Panteonul preşedinţilor americani, relatează AFP.
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
Hugh Jackman are probleme de sănătate - Diagnosticat cu cancer de piele
Actorul australian Hugh Jackman a dezvăluit, joi, pe platforma Instagram că doctorii au identificat celule canceroase într-un semn pe care îl avea pe nas, însă este vorba de un cancer al pielii care rareori devine malign.
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
Leonardo DiCaprio acordă 3 milioane de dolari - Salvează tigrii din Nepal
Fundaţia pentru conservarea mediului înfiinţată de Leonardo DiCaprio a acordat o finanţare de 3 milioane de dolari Fondului mondial pentru natura sălbatică (WWF), în scopul salvării populaţiei de tigri din Nepal.
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
Premiile Latin Grammy pe 2013 - Marc Anthony şi Draco Rosa, marii câştigători
Cântăreţii americani de origine portoricană Marc Anthony şi Draco Rosa au câştigat marile premii la cea de-a 14-a ediţie a galei Latin Grammy Awards, care a avut loc joi seară, în Las Vegas.
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
Pharrell Williams a creat cel mai lung clip din lume - Un videoclip cât o zi
Rapperul Pharrell Williams a creat primul videoclip din lume ce are o durată de 24 de ore, în care fanii săi se prefac, alături de o serie de celebrităţi, că interpretează cel mai recent cântec lansat de artistul american, intitulat "Happy".
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
Pharrell Williams a creat cel mai lung clip din lume - Un videoclip cât o zi
Rapperul Pharrell Williams a creat primul videoclip din lume ce are o durată de 24 de ore, în care fanii săi se prefac, alături de o serie de celebrităţi, că interpretează cel mai recent cântec lansat de artistul american, intitulat "Happy".
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
Fiica actorului Kevin Bacon, Miss Golden Globe
Sosie Bacon, fiica actorilor Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick, a fost desemnată Miss Golden Globe 2014 de reprezentanţii Asociaţiei presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association / HFPA).
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
Campania "24 de ore pentru un zâmbet" - Vor dona sute de kilometri de fericire
A mai rămas doar o lună până la startul campaniei "24 de ore pentru un zâmbet", eveniment în care toţi cei care vor să ajute copiii cu cancer se pot înscrie. La cea de-a doua ediţie, organizatorii şi-au propus să îşi doboare recordurile atât în ceea ce priveşte numărul de kilometri adunaţi, cât şi fondurile destinate Spitalului Municipal.
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
FC Bihor - CSM Râmnicu Vâlcea - Meci cu miză importantă
Ocupanta locului 3 în seria a II-a a ligii secunde, CSM Râmnicu Vâlcea, vine la Oradea cu gândul de a obţine puncte care să o menţină în lupta pentru promovare. Mare nevoie de victorie are şi FC Bihor în tentativa de a se îndepărta de ultimele poziţii şi eventual de a forţa intrarea în play-off.
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste


