Oficiul Fitosanitar Bihor comunică tratamentul, în perioada repausului vegetativ, la speciile pomicole (sâmburoase și semințoase) pentru prevenirea şi combaterea bolilor (monilinia, venturia, taphrina, focul bacterian, cancerul deschis al ramurilor).
Titlurile zilei
-
Bugetare participativă în Oradea - Topul proiectelor preferate
Votul online din cadrul programului de Bugetare Participativă Oradea 2026 este în plină desfășurare și este deschis până la data de 27 septembrie. Orădenii pot alege dintr-o listă de 39 de proiecte declarate eligibile, având posibilitatea de a susține maximum trei inițiative preferate.
-
„Faust” live și sunetele naturii - TIFF Oradea #9
Unele dintre poveștile TIFF Oradea #9 vor începe anul acesta înainte să apară primul cadru pe ecran: cu sunete culese din natură și muzică interpretată live.
-
Elevi ai promoţiei 2016 s-au reîntâlnit la Liceul Tehnologic „Unirea” Ştei - Şi după 10 ani, puţini dar buni
La Liceul Tehnologic „Unirea” din Ştei a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, întâlnirea de 10 ani de la absolvirea liceului a clasei a XII-a A, promoţia 2016, profil economic, specialitatea tehnician în activităţi economice. A fost, de fapt, o jumătatea de clasă, pentru că cealalată jumătate avea altă specializare.
-
ANAF Antifraudă verifică 180 de case de schimb valutar - Operațiunea FOCUS
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică, simultan, 180 de case de schimb valutar din întreaga țară, în cadrul Operațiunii FOCUS - Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unităților de Schimb, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
-
Investiții în energie regenerabilă și sisteme de stocare - Finanțări de până la 10 milioane de euro
Primăriile, consiliile județene și alte instituții publice pot accesa finanțări nerambursabile de până la 10 milioane de euro pentru investiții în producerea și stocarea energiei electrice din surse regenerabile.
-
Dar există și o piață reală pentru această competență? Oradea caută traineri SEO
Fundația CREFOP a publicat, pe 15 septembrie, un anunț prin care caută traineri pentru programele sale viitoare de pregătire. Printre domeniile menționate se află marketingul digital și SEO, utilizarea Microsoft Excel și reziliența profesională.
Depistat pe strada Republicii - Autovehicul fără stăpân
În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, a fost depistat autovehiculul marca Ford, de culoare neagră, fără număr de înmatriculare, aflat pe str. Republicii, nr.51, presupus a fi fără stăpân.
- 27 Februarie 2025
- Citeste
La Biblioteca Universității din Oradea - Ziua internațională a limbii materne
Biblioteca Universității din Oradea a găzduit miercuri, 26 februarie, un colocviu special prin care a fost serbată „Ziua internațională a limbii materne”.
- 27 Februarie 2025
- Citeste
Ofertă pentru toate gusturile și buzunarele - Mărțișoarele au colorat orașul
În aceste zile, numărul micilor comercianţi care vând mărțișoare în Oradea a crescut, prin urmare şi oferta este bogată şi diversificată, astfel încât orădenii au din ce alege.
- 27 Februarie 2025
- Citeste
Lucrare de artă sacră, amplasată în Piața Unirii - „Puiul de înger”
Lucrarea de artă sacră „Puiul de înger” a sculptorului Aurel Vlad va fi amplasată în proximitatea Catedralei Greco-Catolice din Oradea, luni, 3 martie, de la ora 12.00.
- 27 Februarie 2025
- Citeste
Nunta de Aur - 18 cupluri orădene premiate
Primarul Florin Birta a felicitat joi, 27 februarie, cele 18 cupluri prezente în Sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, în cadrul evenimentului „Nunta de Aur”.
- 27 Februarie 2025
- Citeste
Flăcările au pornit de la un aragaz în funcțiune, lăsat nesupravegheat - Bărbat rănit în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
Pompierii militari orădeni au intervenit, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Ioan Ciordaș din Oradea, eveniment soldat cu rănirea proprietarului, în vârstă de 75 de ani.
- 27 Februarie 2025
- Citeste
Reținut pentru braconaj și uz de armă letală
Un orădean de 43 de ani a fost reținut fiind acuzat de mai multe infracțiuni, printre care braconaj sau uz de armă letală. Bărbatul a fost prins de mai multe ori vânând fără drept, exemplarele ucise valorând mii de euro.
- 27 Februarie 2025
- Citeste
Actorul Gene Hackman, soția lui și câinele familiei - Găsiți morți în locuință
Legendarul actor hollywoodian Gene Hackman și soția sa Betsy Arakawa au fost găsiți morți în locuința lor din New Mexico, relatează presa internațională.
- 27 Februarie 2025
- Citeste
În 26 martie, la Casa de Cultură din Oradea - Theo Rose, „Pe Vechi”
Evenimentul „Pe Vechi” aduce în fața publicului un spectacol unic de muzică interbelică, prezentat de Theo Rose, una dintre cele mai iubite voci ale României.
- 26 Februarie 2025
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


