Baschetbaliştii orădeni aşteaptă cu încredere şi optimism dificila dispută din Cupa României cu BC Timişoara. Trupa lui Cristian Achim mizează şi pe sprijinul publicului local.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Calendarul sportiv pe 2014
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Reglementări privind impozitul pe venitul sub formă de arendă primită în natură
Noul Cod Fiscal valabil de la 1 ianuarie a introdus, pe lângă impozitul pe construcțiile speciale, și o serie de modificări de interes pentru fermieri, inclusiv în ceea ce privește impozitarea veniturilor obținute din agricultură.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Alternantivă la şomerii cu diplomă - se schimbă structura liceelor - Şcoală pentru meseriaşi
Primăria Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean va continua şi în anul şcolar 2014-2015 adaptarea sistemului local de educaţie la piaţa muncii prin înmulţirea numărului de clase de învăţământ tehnic şi scăderea celor de învăţământ teoretic şi vocaţional.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Statistica AJF Bihor - Goluri multe în fotbalul judeţean
La jumătatea campionatului eficacitatea a fost mai mare ca oricând în Liga a IV-a. În tur s-au marcat 475 de goluri, mult mai mult decât în perioada similară sezonului precedent când s-au înscris 359. Statistica a fost întocmită de Ioan Suciu, şeful departamentului competiţii de la AJF Bihor.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Fotbal judeţean - Perioada de transfer începe pe 1 februarie
Comitetul Executiv al AJF Bihor a stabilit principalele coordonate ale sezonului de primăvară. Astfel, returul Ligii a IV-a va debuta pe data de 8-9 martie 2014, iar echipele din Liga a V-a vor juca primele partide oficiale două săptămâni mai târziu, pe data de 22-23 martie.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
În atenţia echipelor de fotbal - Programul vizelor anuale pe 2014
AJF Bihor a stabilit programul de efectuare a vizelor anuale pentru echipele participante în campionatele de seniori şi juniori. Procesul de vizare a carnetelor de legitimare va debuta pe 10 februarie cu formaţiile din Liga a IV-a.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Federaţia Asociaţiilor de Părinţi lansează un apel naţional - Colecta de bani în şcoli trebuie demascată
Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar (FNAP-IP) cere demascarea practicilor privind colecta de bani din şcoli şi promite ca va păstra confideţialitatea privind identitatea părinţilor care sesizează situaţii de acest fel.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Adresa de e-mail a lui George Maior a fost hackerită - "Guccifer" i-a spart contul şefului SRI
Contul Yahoo al directorului SRI George Maior a fost spart de hackerul "Guccifer", cel care a publicat corespondenţa dintre Corina Creţu şi Colin Powell, scrie site-ul Thesmokinggun.com. Purtătorul de cuvânt al SRI a precizat că e vorba despre un cont anterior numirii lui Maior la şefia serviciului.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
La Balc începe celebra vânătoare a lui Ion Ţiriac - Masacrul mistreţilor, un nou episod
O nouă ediţie a vânătorii organizată de Ion Ţiriac, va avea loc la sfîrşitul acestei săptămâni în rezervaţia din comuna Balc. Devenite deja tradiţionale, partidele de vânătoare din judeţul nostru sunt organizate în fiecare an în luna ianuarie, la ele fiind invitaţi oameni de afaceri şi politicieni străini şi români.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste


