Numărul mare de solicitări de bilete venite din partea orădenilor interesaţi să asiste la deja tradiţionalul concert de Anul Nou oferit melomanilor de Filarmonica de Stat Oradea, a determinat conducerea instituţiei de cultură să organizeze trei reprezentaţii.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
in memoriam
- 08 Ianuarie 2014
- Citeste
prima pagină
- 08 Ianuarie 2014
- Citeste
Azi, 8 ianuarie 2014
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Azi, 8 ianuarie 2014
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Horoscop
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Ajutoare sociale plătite incorect în 2012 şi 2013 - Milioane de euro prăduite
Agenţia Naţională de Prestaţii şi Inspecţie Socială (ANPIS) a stabilit, în urma unor verificări încrucişate, că din bugetul de stat s-au plătit incorect, în 2012 şi 2013, peste 6,8 milioane de euro, pentru diverşi beneficiari de asistenţă socială, a declarat, ieri, şeful ANPIS, Adrian Toader.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Şpagat la europarlamentare, contorsionim la prezidenţiale - Politica românească în 2014
Miza politică majoră a anului 2014 va fi reprezentată de alegerea viitorului preşedinte, fapt care va face ca toate celelalte mize, inclusiv cea reprezentată de scrutinul pentru Parlamentul European, să fie subsecvente.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
Şoc pentru casa regală a Spaniei - Infanta Cristina a fost inculpată
Un judecător spaniol a inculpat-o ieri pe fiica regelui Juan Carlos, Infanta Cristina, pentru fraudă fiscală şi spălare de capital, şi a convocat-o pentru 8 martie, a anunţat un tribunal de la Palma de Mallorca.
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste
La doar 22 de ani - Emma Roberts s-a logodit
Actriţa Emma Roberts s-a logodit cu iubitul ei, Evan Peters, alături de care joacă în serialul de televiziune "American Horror Story".
- 07 Ianuarie 2014
- Citeste


