Actorul irlandez Liam Neeson, în vârstă de 61 de ani, care a colaborat cu Martin Scorsese la filmul "Bandele din New York/ Gangs of New York" (2002), a fost distribuit în noul lungmetraj al regizorului american, intitulat "Silence".
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Quentin Tarantino va defila în fruntea paradei organizate de Mardi Gras, la New Orleans, în martie
Regizorul american Quentin Tarantino va da startul carnavalului şi petrecerilor organizate pe străzile din New Orleans cu ocazia ediţiei din 2014 a sărbătorii Mardi Gras, în martie, şi va defila în fruntea paradei anuale - Orpheus Parade - din acest oraş american.
- 03 Februarie 2014
- Citeste
Elev cu arma-n mână - Atac armat la Moscova
Poliţia rusă a neutralizat, ieri, o persoană care a luat ostatici mai mulţi elevi într-o şcoală din Moscova, incident care s-a soldat cu moartea a două persoane, un poliţist şi un profesor, relatează Russia Today.
- 03 Februarie 2014
- Citeste
Cea mai importantă reţea de socializare din lume, la aniversare - Zece ani cu Facebook
Facebook, considerată în momentul de faţă cea mai importantă reţea de socializare din lume, împlineşte astăzi zece ani de la lansare, o vârstă a maturităţii, dar totuşi un moment dificil pentru acest site care se luptă să îşi păstreze utilizatorii tineri.
- 03 Februarie 2014
- Citeste
A aruncat cu lenjerie intimă în arhiepiscop - Protest Femen la Madrid
Feministe din cadrul grupul Femen aruncat cu obiecte de lenjerie intimă în arhiepiscopul de Madrid, la sosirea acestuia într-o biserică, pentru a protesta faţă de susţinerea pe care acesta o acordă proiectului de lege ce restrânge dreptul de avort în Spania.
- 03 Februarie 2014
- Citeste
Iranul condamnă Holocaustul
Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat, pentru postul german de televiziune Phoenix, că exterminarea evreilor în timpul regimului nazist a fost "o tragedie crudă care nu trebuie să se mai repete niciodată", relatează AFP.
- 03 Februarie 2014
- Citeste
70 de ani de la Debarcare - Regina Elizabeth va vizita Franţa
Regina Elizabeth a II-a şi prinţul Philip vor efectua o vizită de stat în Franţa, în perioada 5-7 iunie, la invitaţia preşedintelui François Hollande, pentru a marca 70 de ani de la Debarcarea în Normandia, a anunţat Palatul Buckingham, relatează AFP.
- 03 Februarie 2014
- Citeste
Raportul Comisiei Europene despre România - Corupţia politică, o problemă majoră
Ultimul raport al Comisiei Europene pune degetul pe rană. Corupţia politică şi mica corupţie rămân o problemă semnificativă în România, chiar dacă s-au înregistrate unele rezultate pozitive în ceea ce priveşte cazurile de corupţie la nivel înalt.
- 03 Februarie 2014
- Citeste
Priorităţi în Parlament: Constituţia, Codurile penale şi cel rutier - O nouă sesiune legislativă
Senatul şi Camera Deputaţilor au început, ieri, o nouă sesiune parlamentară, cele mai importante proiecte vizând revizuirea Constituţiei şi un nou Cod Rutier, parlamentarii urmând să decidă şi în legătură cu aministierea şi graţierea, dar şi cu activitatea CEC.
- 03 Februarie 2014
- Citeste
Au făcut cunoştinţă cu noul selecţioner - CSM Digi Oradea are şase poloişti la naţională
Componenţii naţionalei de polo a României au făcut cunoştinţă cu noul selecționer, Dejan Stanojevic. În lotul de jucători care s-a pregătit la Centrul Olimpic de la Izvorani se regăsesc şase componenţi ai CSM Digi Oradea.
- 03 Februarie 2014
- Citeste


