În perioada 24 - 27 martie, se desfășoară probele scrise din cadrul simulării examenului national de bacalaureat, în anul școlar 2024-2025.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Demonstrații cu câinii de serviciu, exerciții ale mascaților și jocuri pentru copii - Ziua Porților Deschise la IPJ Bihor
Sărbătorită în fiecare an în data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată în Oradea, marți, începând cu ora 10.00, când cetăţenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, dar în primul rând celor mici, organizat în aer liber, în curtea Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, strada Parcul Traian nr.18.
- 21 Martie 2025
- Citeste
Alegeri pentru președinția CJ Bihor - Mircea Mălan, candidatul PNL Bihor
Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Bihor, întrunit în ședință joi, 20 martie, a stabilit prin vot, în unanimitate, ca Mircea Mălan să fie candidatul partidului la funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor în cadrul alegerilor locale din 4 mai.
- 21 Martie 2025
- Citeste
Un tânăr de 22 de ani a intrat într-un parapet de beton - Accident grav pe Matei Corvin
Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat într-un parapet de beton, joi seara, pe strada Matei Corvin din Oradea. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a suferit multiple leziuni, în timp ce o adolescentă de 17 ani a scăpat cu răni ușoare.
- 21 Martie 2025
- Citeste
DASO, alături de tinerii de la Down - Împreună construim un zâmbet
Ziua Mondială a persoanelor cu sindrom Down a fost sărbătorită joi, 20 martie, la Oradea, în cadrul evenimentului „Împreună construim un zâmbet”, la care au participat tinerii și părinții din cadrul Asociației Down.
- 20 Martie 2025
- Citeste
Din Arhivele Securității: peste 71.000 de români au rămas ilegal în străinătate - Amintiri din comunism
Peste 71.000 de români au rămas ilegal în străinătate în urma unei călătorii aprobată legal în perioada comunistă, arată datele prezentate joi de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
- 20 Martie 2025
- Citeste
Iuliu Maniu: părintele Marii Uniri și lupta pentru libertate - Proiecție documentar la Muzeu
La Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, miercuri, 19 martie, a avut loc lansarea filmului documentar „Iuliu Maniu: părintele Marii Uniri și lupta pentru libertate”, organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Imbold Media și Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”.
- 20 Martie 2025
- Citeste
Pentru spitalele care nu primesc medicamente expirate sau neutilizate - Guvernul a decis amenzi
Guvernul a adoptat joi o hotărâre care prevede că spitalele care nu au înființat servicii sau spații de primire a medicamentelor expirate sau neutilizate sunt amendate.
- 20 Martie 2025
- Citeste
La Seminarul Teologic Greco-Catolic - Conferința „Jurnaliștii, naratori ai speranței”
Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic a găzduit joi, 20 martie, o conferință intitulată „Jurnaliștii, naratori ai speranței”. Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 100 de ani de la apariția revistei „Vestitorul”.
- 20 Martie 2025
- Citeste
Joi, 27 martie, Alina Eremia vine la Oradea - În concert la Casa de Cultură
Una dintre cele mai îndrăgite și talentate artiste din România, Alina Eremia, va concerta joi, 27 martie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.
- 20 Martie 2025
- Citeste


