Salariul preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi cel al premierului său Dmitri Medvedev vor fi aproape triplate, potrivit unui decret al Kremlinului, difuzat luni.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
În ciuda ultimatului dat de ucrainieni, situaţie calmă la Slaviansk
Situaţia era calmă luni dimineaţă în oraşul Slaviansk, din estul Ucrainei, unde manifestanţi proruşi înarmaţi au ocupat sediile poliţiei şi serviciilor de securitate, iar autorităţile ucrainene au lansat o "operaţiune antiteroristă" împotriva separatiştilor.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
Plan pe doi ani de reducere a cheltuielilor - O nouă reformă în Sănătate
Numărul de paturi aprobat pentru spitale va scădea cu 4.177 până în 2016, când se urmăreşte atingerea mediei europene la acest capitol, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
În medie 359 lei vor fi alocaţi pentru cumpărături - Românii vor petrece Paştele acasă
Aproape 85% dintre românii din oraşe vor petrece Paştele acasă, cu familia sau cu prietenii, bugetul alocat va fi în medie de 359 de lei, 15,2% vor primi primă în bani, 11,2% tichete cadou şi 4,9% produse cadou, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
Ploi şi temperaturi scăzute în toată ţara, de marţi până joi
Meteorologii au atenţionat că până joi după-amiază va ploua în cea mai mare parte a ţării, în zona montană vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar valorile termice vor scădea accentuat.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
Liga IV, etapa 22 - Toate favoritele au câştigat
Runda de la sfârşitul săptămânii trecute a fost lipsită de surprize, toate echipele cotate cu prima şansă obţinând victorii mai mult sau mai puţin facile.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
Finala CN de Karate Fudokan pentru copii - Patru clasări pe podium pentru orădeni
Localitatea Brăila a fost gazda ediţiei a 13-a a Finalei Campionatului Naţional de Karate Fudokan în perioada 11-13 aprilie şi s-a adresat copiilor la stilul Shotokan Fudokan. Palmaresul delegaţiei orădene a fost de o medalie de aur şi trei de bronz.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
Fostul şofer al instituţiei, condamnat la doi ani cu suspendare - Trafic de influenţă la DGASPC
Un orădean a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Bihor la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
Un cercetător, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea - A făcut istorie în domeniul energie nucleare
Cercetătorul a făcut istorie, punând România între primele şapte ţări care au exportat izotopi stabili, motiv pentru care a primit ieri, cea mai importantă distincţie a Universităţii din Oradea, aceea de Doctor Honoris Causa.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
Sfătuiţi să stea departe de stupefiante - Liceenii bihoreni, la ora antidrog vv
În săptămâna 7-11 aprilie a.c., în cadrul programului naţional "Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun!", specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor au fost din nou alături de elevi, organizând şi derulând activităţi de prevenire a consumului de droguri.
- 14 Aprilie 2014
- Citeste


