Peste 20 de angajaţi ai Celestica au pus, ieri, mâna pe lopeţi, greble şi roabe, într-o amplă acţiune de voluntariat care a avut drept scop amenajarea unei grădini speciale pentru Centrul de zi Iedera, aparţinând Asociaţiei Down.
Titlurile zilei
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
-
Rezultatele jurizării - Concursul de Artă Fotografică „Vârste frumoase”
Asociația Internațională „Euro Foto Art” a organizat ediția a II-a a Concursului Internațional de Artă Fotografică „Vârste frumoase”. Având în vedere faptul că nivelul artistic al imaginilor acceptate a fost cu totul deosebit, organizatorii au decis să acorde mai multe premii.
-
Pentru administrarea și utilizarea spațiilor de joacă, agrement și recreere - Regulament nou în Oradea
Consiliul Local Oradea a aprobat joi, 29 octombrie, un nou regulament privind organizarea, funcționarea și administrarea spațiilor de joacă, agrement și recreere aflate în domeniul public și privat al municipiului.
-
Beiuș. Memorial istoric și spiritual dedicat Fericiților Episcopi Români Martiri - „Noaptea arestărilor”
Unul din momentele tragice ale perioadei instaurării totalitarismului comunist s-a consumat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, când, la ordinul ministrului de Interne Teohari Georgescu, episcopii greco-catolici Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu au fost arestați.
Şi copiii înoată spre titlul naţional - Parcurs perfect pentru Crişul la primul turneu final
Oradea domină poloul naţional la toate nivelurile. Ultima echipă a CS Crişul, care a făcut instrucţie cu adversarii este cea de copii, victorioasă în cele şapte meciuri de la Bucureşti din cadrul primului turneu final al Cupei Federaţiei, echivalentă cu un campionat naţional.
- 04 August 2014
- Citeste
Dueluri interesante la concursul de "cruce"
Din nou iniţiativa Organizaţiei Tineretului Liberal Ştei, prin implicarea preşedintelui Adrian Cuc, aceea de a organiza a doua ediţie a Cupei "Blocurilor Turn'' la un concurs de cruce, a avut un succes.
- 04 August 2014
- Citeste
Premii dublate pentru handbalistele campioane
Premiile componentelor echipei naţionale de handbal feminin Under 18 care a câştigat Campionatul Mondial din Macedonia - de până la 9.300 de lei de persoană - vor fi dublate cu ocazia primei şedinţe de Guvern, a declarat, ieri, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.
- 04 August 2014
- Citeste
Laviniu Chiş, imbatabil la Naţionale de atletism - Campion naţional la juniori II
Campionatele Naţionale de atletism pentru juniori II s-au desfăşurat cu puţin timp în urmă la Bucureşti. Trei orădeni de la LPS Bihorul au obţinut clasări pe podium la această competiţie.
- 04 August 2014
- Citeste
24 de atleţi merg la Europene - Cornelia Deiac, în lotul pentru Zurich
România va fi reprezentată de 24 de sportivi la Campionatele Europene de la Zurich (Elveţia), care se vor desfăşura în perioada 12-17 august. Printre aceştia se află şi orădeanca Cornelia Deiac, care va concura în proba de săritură în lungime.
- 04 August 2014
- Citeste
Spaţii verzi sacrificate pentru betoane - Parcări vs copaci
Amenajările de parcări în curţile blocurilor se fac, tot mai des, în detrimentul nevoilor orădenilor, care au realizat faptul că Oradea are nevoie şi de copaci şi spaţii verzi pentru a "respira".
- 04 August 2014
- Citeste
45 de directori şi directori adjuncţi de şcoli vor fi schimbaţi - Val de mătrăşiri politice
Vremea schimbărilor politice a sosit din nou şi în Bihor. Nu mai puţin de 45 de directori şi directori adjuncţi, majoritatea în judeţ, vor fi schimbaţi cu începere de la 1 septembrie. În Oradea vor fi înlocuiţi directorii de la "Onisifor Ghibu", "Mihai Eminescu", "Iuliu Maniu" şi de la Liceul German "Fr. Schiller".
- 04 August 2014
- Citeste
Pompierii militari din Oradea - Cei mai buni din vestul ţării
Lotul sportiv al ISU "Crişana" a reuşit să obţină locul I la etapa a III-a - zonală, a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce s-a desfăşurat în perioada 31 iulie şi 1 august, în judeţul Alba, şi care a reunit la start echipele judeţelor Alba, Arad, Bihor, Hunedoara şi Timiş.
- 04 August 2014
- Citeste
Mai puţine participante în Liga a IV-a - Doar 13 echipe înscrise în campionat
După mulţi ani, campionatul Ligii a IV-a va începe cu un număr incomplet de echipe. Dacă în sezoanele precedente competiţia debuta cu 16 formaţii, până ieri, când a expirat termenul de înscriere, doar 13 grupări au confirmat prezenţa în campionat.
- 04 August 2014
- Citeste


