Top-modelul britanic Naomi Campbell, o figură legendară în industria modei, a acordat un interviu Agenţiei France Presse (AFP), în care a vorbit despre mentorul şi bunul ei prieten Nelson Mandela, despre dreptul de a vorbi liber şi despre discriminarea din mediul ei profesional.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Nuntă în aristocraţie
Prinţul francez François d'Orléans s-a căsătorit cu Theresa von Einsiedel, fiica unei familii aristocrate din Germania, duminică, la basilica Sf. Iacob din oraşul german Straubing.
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Roman Polanski se va întoarce în Elveţia
Regizorul franco-polonez Roman Polanski va reveni în Elveţia pentru a lua parte la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de film de la Locarno, unde va fi invitat de onoare.
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Pentru 5,5 milioane euro - Casa dictatorului scoasă la vânzare
O casă în care a trăit, timp de patru ani, dictatorul António de Oliveira Salazar, a fost scoasă la vânzare, pentru suma de 5,5 milioane de euro, de o agenţie imobiliară din Lisabona.
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Comuna Tinca a marcat 676 de ani de la prima atestare documentară - Ziua Tincanilor
Comuna Tinca a îmbrăcat, la sfârşitul săptămânii trecute, haine de sărbătoare, cu ocazia împlinirii a 676 de ani de la prima atestare documentară, Ziua Tincanilor fiind marcată printr-o serie de evenimente.
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Mai aproape de adevăr - Ancheta confirmă doborârea avionului
Decriptarea cutiilor negre ale avionului malaysian prăbuşit în Ucraina confirmă că tragedia s-a produs în urma unei depresurizări provocate de explozia unei rachete, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Consiliului ucrainean de Securitate Naţională şi Apărare (SNBO), citat de RIA Novosti.
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Denunţă la Comisia Europeană discursul lui Orban de la Băile Tuşnad - MiniPutin de Ungaria
Partidul unguresc de opoziţie E-PM (stânga) a anunţat că se adresează Comisiei Europene (CE) în legătură cu discursul susţinut în weekend la Băile Tuşnad, în centrul României, de către premierul Viktor Orban, denunţând o "putinizare a Ungariei".
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Malaysia Airlines vrea să îşi schimbe numele - Două tragedii ameninţă viitorul companiei
Guvernul de la Kuala Lumpur analizează posibilitatea schimbării numelui companiei Malaysia Airlines, după cele două catastrofe majore care au afectat avioanele sale, respectiv dispariţia zborului MH370 şi prăbuşirea MH17 în estul Ucrainei.
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Brazilianul revine în România - Wesley a semnat pe un sezon cu CSMS Iaşi
Atacantul brazilian Wesley Lopes a semnat un contract valabil un sezon, cu drept de prelungire pe încă unul, cu gruparea CSMS Iaşi, informează site-ul oficial al clubului moldovean.
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Scrisoare deschisă către edilii Oradiei - Oază de sănătate, nu mega-parcare
Directorul bazei sportive Voinţa împreună cu şapte antrenori de tenis au adresat municipalităţii orădene o scrisoare deschisă. Oamenii de sport fac un apel către conducerea Primăriei Oradea şi consilierii locali să păstreze baza sportivă şi să nu o transforme într-o mega-parcare.
- 28 Iulie 2014
- Citeste


