Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului specific începe de la data intrării în vigoare a Hotărârii şi este valabilă până la 28 noiembrie 2014, se precizează în Proiectul de Hotărâre publicat zilele acestea pe site-ul MADR.
Titlurile zilei
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
-
O spectaculoasă primă ediție, la Oradea - Salonul de Carte Bookfest
Prima ediție Bookfest Oradea se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion, între 5 și 8 noiembrie, zilnic, între orele 10.00 și 20.00. Intrarea la evenimente este liberă, iar editurile vor avea oferte de nerefuzat.
-
Petrileni. GPP Nr. 1 - „Prichindeii” au participat la „Carnavalul Toamnei”
Toamna, anotimpul bogăției și al culorilor, a fost sărbătorită cu multă bucurie și voie bună la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Petrileni unde s-a desfășurat un splendid program artistic, împletit cu parada „modei”... de toamnă, sugestiv intitulat „Carnavalul Toamnei”.
-
Ziua Armatei Române marcată la Oradea
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare. Fostul premier Ilie Bolojan a participat și el la festivități.
-
Proiect major în Oradea: Se înlocuiesc contoarele clasice de energie electrică cu unele inteligente. Ce trebuie să știe locatarii
Locuitorii municipiului Oradea vor avea contoare inteligente de energie electrică. Instituția Prefectului – Județul Bihor informează cetățenii că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de înlocuire a vechilor echipamente de măsurare, iar echipele de intervenție pot lucra inclusiv în weekend sau seara.
-
Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea - Se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modernizare a străzii Lăpușului au fost finalizate. Luni, 26 octombrie 2026, de la ora 17:00, circulația va fi deschisă prin pasaj și pe strada Lăpușului.
Fotografiile au fost publicate de revista People - Primele poze cu Angelina Jolie mireasă
Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa, coperta publicaţiei prezentând-o pe actriţa americană în rochie de mireasă, o ţinută care a fost decorată de cei şase copii ai cuplului.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste
Actorul Gael Garcia Bernal s-a despărţit de soţie - Un star mexican divorţează
Actorul mexican Gael Garcia Bernal s-a despărţit de soţia sa, actriţa argentiniană Dolores Fonzi, cu care s-a căsătorit în 2009.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste
Jay-Z, Kanye West şi Frank Ocean, daţi în judecată - Au încălcat drepturile de autor
Rapperii Jay-Z, Kanye West şi cântăreţul Frank Ocean au fost daţi în judecată şi acuzaţi că au încălcat drepturile de autor atunci când au compus împreună piesa "Made In America", informează contactmusic.com.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste
Ricky Martin vrea să-şi mărească familia anul viitor - Se vrea tată de fată
Cântăreţul latino Ricky Martin se pregăteşte să devină din nou tată, în 2015, şi a declarat că vrea ca noul membru al familiei sale să fie o fetiţă, copilul urmând să fie cel de-al treilea al artistului, care mai are băieţi gemeni, născuţi în 2008.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste
Accident rutier în Spania - Doi copii români au murit
Cele șase victime ale accidentului petrecut în Spania - trei copii (din care doi au murit) mama și bunicii acestora erau din orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin și se întorceau în Spania după ce petrecuseră vacanța acasă, în România.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste
Atacuri împotriva unor oficiali shebab - Aviaţia americană a bombardat Somalia
Aviaţia americană a bombardat în sudul Somaliei ascunzători ale unor oficiali islamişti shebab, între care liderul acestora Ahmed Abdi "Godane", a anunţat marţi guvernatorul provinciei vizate.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste
Ameninţată de consolidarea forţelor NATO - Rusia îşi adaptează doctrina militară
Rusia îşi va adapta doctrina militară ţinând cont de apariţia unor noi ameninţări şi mai ales de consolidarea prezenţei NATO la frontierele sale, a declarat marţi un oficial militar rus pentru agenţia publică RIA Novosti, relatează AFP.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste
Dispozitiv minune creat de cercetători americani - Primul pancreas "bionic"
Primul pancreas "bionic" din lume, care îi ajută pe pacienţii diagnosticaţi cu diabet de tip 1 să ducă o viaţă aproape normală, a fost creat de oamenii de ştiinţă americani.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste
Un italian şi-a găsit norocul la restaurant - Cinci perle în... farfurie
Un italian care dorea să o impresioneze pe iubita lui a comandat două porţii de stridii într-un restaurant din Salerno şi a găsit cinci perle în moluştele care i-au fost aduse la masă, a anunţat cotidianul Corriere del Mezzogiorno.
- 02 Septembrie 2014
- Citeste


