Nunta actorului american George Clooney cu Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, care ar urma să aibă loc în câteva săptămâni, va fi o ceremonie restrânsă, la care vor participa doar 60 de persoane, membri ai familiei şi prieteni apropiaţi.
Titlurile zilei
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
-
Proiect în consultare publică - Actualizarea regulamentului parcărilor publice stradale Primăria Oradea a publicat în transparență decizională proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale și a ocupării domeniului public din municipiu.
-
Zilele Carierei la Universitatea din Oradea - „Târgul de Voluntariat” a atras sute de tineri
Prima zi a evenimentului „Zilele Carierei” a fost dedicată voluntariatului. După cum remarca unul dintre organizatori, conf. univ. dr. Julien Kiss, „Interesul studenților pentru a lucra într-o organizație neguvernamentală s-a ridicat mult peste așteptări”.
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
Mel Brooks a făcut o nouă farsă... beton - Şase degete amintire
Actorul de comedie, producătorul şi umoristul Mel Brooks, în vârstă de 88 de ani, a făcut o nouă farsă luni, lăsând amprenta unei mâini cu şase degete în cimentul din faţa celebrului Chinese Theatre din Hollywood.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste
20 de milioane de euro pentru opera brâncuşiană - Sculptura "Cuminţenia Pământului", la vânzare
Sculptura "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 milioane euro şi face parte dintr-o colecţie bucureşteană privată, a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste
Un grup salafist a creat "poliţia sharia" - Indignare în Germania
Cancelarul german Angela Merkel, mai mulţi politicieni, dar şi presa au făcut apel la înăsprirea legislaţiei pentru combatarea propagandei islamiste, după ce un grup de salafişti a format "poliţia sharia", pentru a patrula pe străzile din oraşul Wuppertal, din vestul ţării.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste
Norvegia vrea să îşi decongestioneze sistemul carceral - Închisori de închiriat
Norvegia şi-a exprimat luni intenţia de a închiria locuri de închisoare în Olanda, pentru a-şi decongestiona sistemul carceral, supraaglomerat, relatează AFP.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste
Clima, pe cale să se schimbe iar condiţiile meteorologice devin extreme - Concentraţii record de gaze
Gazele cu efect de seră au atins în 2013 concentraţii-record, cu repercursiuni asupra atmosferei şi oceanelor, a anunţat ieri, la Geneva, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie ONU, relatează AFP.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste
Avionul MH17, străpuns de numeroase obiecte cu mare viteză - Raport intermediar
Primul raport privind prăbuşirea cursei MH17 în estul Ucrainei, la 17 iulie, arată că avionul malaysian a fost lovit de "numeroase obiecte" care "l-au străpuns cu mare viteză", relatează BBC News Online.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste
Finlanda. Imagini erotice pe timbre - Un succes mondial
O serie de timbre poştale reproducând desene erotice cu tematică homosexuală, semnate de artistul Tom of Finland, a avut un succes neaşteptat la nivel mondial, a anunţat Poşta finlandeză luni, în ziua lansării pe piaţă a colecţiei.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste
Licitaţie cu întârziere pentru cei 60.000 de elevi bihoreni - Lapte şi corn din octombrie
Cei peste 60.000 elevi din judeţul Bihor care beneficiază de programul "Cornul şi laptele", estimat în judeţ la 11 milioane de lei în acest an şcolar, vor primi produsele abia în luna octombrie, licitaţiile fiind întârziate de observaţii ale evaluatorilor ANRMAP.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste
Dozele de vaccin vor putea fi ridicate de la DSP Bihor - Campanii şcolare de vaccinare
Ministerul Sănătăţii a transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor calendarul campaniilor şcolare de vaccinare pentru anul şcolar 2014 - 2015. Medicii vaccinatori, respectiv medicii şcolari sau medicii de familie, vor putea ridica dozele de vaccin corespunzătoare de la DSP Bihor cu câteva zile înainte de începerea campaniei şcolare de vaccinare.
- 09 Septembrie 2014
- Citeste


