Uniunea Europeană a salutat, miercuri seara, o "cotitură istorică" în relaţiile diplomatice dintre Statele Unite şi Cuba.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
230 de civili din estul Siriei - Ucişi cu sânge rece de jihadiştii Statului Islamic
Trupurile a 230 de persoane executate de jihadişti din cadrul grupării Stat Islamic (SI) au fost descoperite de apropiaţi ai acestora într-o groapă comună din provincia Deir ez-Zor, în estul Siriei, a anunţat miercuri un ONG.
- 18 Decembrie 2014
- Citeste
Se întâmplă un China - Sătenii cer expulzarea unui băieţel seropozitiv
Soarta unui băiat seropozitiv în vârstă de opt ani, Kunkun, provoca joi o emoţie puternică în China, pe reţelele de socializare, după ce 200 de locuitori ai unui sat au semnat o petiţie pentru a-l goni din localitate.
- 18 Decembrie 2014
- Citeste
Se întâmplă un China - Sătenii cer expulzarea unui băieţel seropozitiv
Soarta unui băiat seropozitiv în vârstă de opt ani, Kunkun, provoca joi o emoţie puternică în China, pe reţelele de socializare, după ce 200 de locuitori ai unui sat au semnat o petiţie pentru a-l goni din localitate.
- 18 Decembrie 2014
- Citeste
Ebola continuă să ucidă
Peste 6.900 de persoane au murit din cauza febrei hemoragice Ebola, majoritatea dintre ele în Africa de Vest, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
- 18 Decembrie 2014
- Citeste
Vladimir Putin speră că Rusia va ieşi din criză în doi ani
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat joi că Rusia, care traversează cea mai gravă criză monetară după 1998, îşi va relua creşterea economică în doi ani, în cel mai rău caz.
- 18 Decembrie 2014
- Citeste
Şteienii l-au întâlnit pe Moş Crăciun - "Magia Crăciunului'' sub Apuseni
Primăria şi Consiliul Local Ştei, în colaborare cu Şcoala Gimnazială "Miron Pompiliu'' Ştei, a organizat marţi, 16 decembrie, în sala mare de fesitivităţi a Casei de Cultură "Miron Pompiliu'' Ştei, un superb spectacol cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sugestiv intitulat "Magia Crăciunului''.
- 18 Decembrie 2014
- Citeste
Carnaval ca-n poveşti la Ineu
Elevii clasei a III-a A, de la Şcoala Gimnazială "Puiu Sever" din Ineu, coordonaţi de profesorul Karacsony Zoiţa, au organizat activitatea intitulată "Carnavalul ca-n poveşti".
- 18 Decembrie 2014
- Citeste
Aurelian Temişan şi Matilda Pascal Cojocăriţa în recital - Gala premiilor Vivere
Joi seara, la Hotel Continental, a avut loc cea de a VIII-a gală a premiilor Vivere, Stars Vivere Music Awards. Cei mai talentaţi copii şi-au dat concursul în faţa unor invitaţi de prestigiu ca Mihai Alexandru, Matilda Pascal Cojocăriţa sau Aurelian Temişan.
- 18 Decembrie 2014
- Citeste
Colinde şi voie bună pe Corso - Ajutoarele lui Moş Crăciun au invadat Oradea
Un ocean de hăinuţe şi căciuliţe roşii s-a vărsat, ieri, pe străzile Oradiei, în jurul orei 12.00. Îmbrăcaţi în costume de Moş Crăciun, câteva sute de copii de la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" au traversat strada Republicii, cântând colinde şi salutând trecătorii.
- 18 Decembrie 2014
- Citeste


