Pentru a fi reactivaţi, contribuabilii declaraţi inactivi trebuie, potrivit Ordinului 1847/2014, să îndeplinească, cumulativ, o serie de condiţii.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Livrează mâncare vegană la domiciliu - Beyonce intră în servicii
Cântăreaţa americană Beyonce colaborează cu un expert în fitness şi nutriţie, Marco Borges, pentru lansarea unui servciu de livrare de mâncare vegană la domiciliu.
- 05 Februarie 2015
- Citeste
Daniela Crudu, Mădălina Pamfile etc. - "Vedete" tv audiate pentru proxenetism
Daniela Crudu, Mădălina Pamfile, Simona Traşcă şi alte zeci de persoane, majoritatea femei, sunt audiate, joi, la Secţia 19 din Capitală, într-un dosar de proxenetism, potrivit unor surse judiciare.
- 05 Februarie 2015
- Citeste
Actorul Jamie Dornan - Cel mai sexy bărbat
Actorul nord-irlandez Jamie Dornan a fost desemnat cel mai sexy bărbat din lume, învingându-l pe Benedict Cumberbatch, în cadrul unui sondaj realizat de redactorii revistei britanice Glamour.
- 05 Februarie 2015
- Citeste
Johnny Depp s-a căsătorit civil cu Amber Heard
Actorul american Johnny Depp s-a căsătorit civil cu iubita lui, Amber Heard, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc, marţi, în casa din Los Angeles în care cei doi locuiesc, cu câteva zile înainte de nunta ce va avea loc la finalul săptămânii în Bahamas.
- 05 Februarie 2015
- Citeste
Un nou film despre Steve Jobs
Un nou film despre viaţa şi cariera lui Steve Jobs, cofondator al companiei Apple, care îl are în rolul principal pe actorul Michael Fassbender, va avea premiera pe marile ecrane nord-americane pe 9 octombrie.
- 05 Februarie 2015
- Citeste
HIV şi sifilis, depistate în 15 minute - Accesoriu la telefonul inteligent
Un accesoriu pentru telefoanele inteligente poate să depisteze sifilisul şi HIV - virusul care declanşează SIDA - în mai puţin de 15 minute, cu aceeaşi eficienţă pe care o are un laborator medical performant.
- 05 Februarie 2015
- Citeste
Tele-justiţia
Zornăitul de cătuşe devine asurzitor pentru unii şi încă departe pentru alţii. În funcţie de asta avem şi raportarea la justiţie.
- 05 Februarie 2015
- Citeste
Imediat ce vor începe lucrările de reabilitare din Piaţa Unirii - Modificări în circulaţia tramvaielor şi autobuzelor
Odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a Pieţei Unirii, circulaţia tramvaielor va fi înlocuită de cea cu autobuze pe tronsoanele Casa de Cultură - Biserica Emanuel - sens giratoriu, intersecţie Bulevardul Decebal cu Bulevardul Dacia şi Cap linie Ioşia - Biserica Emanuel.
- 05 Februarie 2015
- Citeste
În dezbatere publică până pe 12 februarie - Buget Oradiei, revizuit
Bugetul Primăriei Oradea a fost rotunjit după ce, ieri, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a comunicat sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate.
- 05 Februarie 2015
- Citeste


