Până la finele acestui an, trebuie finalizat şi drumul rapid în lungime de 3.577 m, care leagă viitorul Pod Dragoş Vodă cu Podul Theodor Neş. Timpul scurt pentru dificultatea unui astfel de proiect nu mai dă niciun răgaz constructorului, care se vede nevoit să lucreze şi în condiţii de iarnă.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Noutăţi privind clasa pregătitoare şi clasa I - Înscrieri decalate cu o săptămână
Calendarul înscrierii în învăţământul primar a fost decalat cu o săptămână, faţă de proiectul suspus dezbaterii publice, astfel că prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare începe în 16 februarie, iar înscrierea direct în clasa I în 23 februarie, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei.
- 09 Februarie 2015
- Citeste
Actorii Teatrului Regina Maria vor juca în deschiderea evenimentului - "Secvenţe şi profile" în festival naţional de dans
Spectacolul "Secvenţe şi profile", primul spectacol de teatru-dans al trupei Iosif Vulcan, îşi îndeplineşte obiectivul de a asigura sonoritate şi notorietate teatrului orădean în festivaluri naţionale şi internaţionale de profil.
- 09 Februarie 2015
- Citeste
CSU Oradea - CSU Medicina Târgu Mureş 3-1 - Liderul învins clar la Oradea
În ultima partidă din acest retur disputată în faţa propriilor suporteri echipa de volei feminin CSU Oradea şi-a luat la revedere aşa cum se cuvine, reuşind să învingă liderul la zi al seriei de vest din Divizia A2, CSU Medicina Târgu Mureş.
- 09 Februarie 2015
- Citeste
Fostul director al Poştei Române, Mihai Toader - 10 ani şi şase luni de închisoare
Fostul director al Poştei Române Mihai Toader a fost condamnat la zece ani şi şase luni de închisoare, pentru abuz în serviciu, după ce a cumpărat produse informatice de la o firmă din Cipru, la un preţ supraevaluat de 12 ori, prejudiciul fiind de 6,5 milioane de euro.
- 09 Februarie 2015
- Citeste
Negocieri eşuate cu FMI
Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI şi CE în actuala misiune de evaluare, cele două instituţii cerând creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri din aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia.
- 09 Februarie 2015
- Citeste
Sophie B. Hawkins, însărcinată cu al doilea copil - Mamă la 50 de ani
Cântăreaţa americană Sophie B. Hawkins, în vârstă de 50 de ani, cunoscută mai ales pentru hiturile "Right Beside You" şi "As I Lay Me Down", va deveni în luna iulie mama unei fetiţe, pe care a conceput-o folosind un ovul propriu îngheţat şi un donator de spermă.
- 09 Februarie 2015
- Citeste
Sătmărenii şi-au luat atacant - Mărkuş a semnat cu Olimpia
Deşi a demonstrat în partida din weekend împotriva lui CSC Sânmartin (când a marcat 5 goluri) că nu ar avea probleme în compartimentul ofensiv, Olimpia Satu Mare şi-a asigurat serviciile atacantului Adrian Mărkuş pe o perioadă de un an şi jumătate.
- 09 Februarie 2015
- Citeste
Concurs de înot adresat copiilor - Memorialul "Herman Schier" la a VI-a ediţie
Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" va găzdui la începutul lunii martie cel mai puternic concurs de înot din ultimii 20 de ani găzduit de oraşul nostru. Acesta este organizat de CSM Oradea, CS Crişul şi LPS Bihorul.
- 09 Februarie 2015
- Citeste
Se schimbă barajul pentru Liga a III-a - Se vor juca meciuri tur-retur
Secretarul general al Federaţiei Române de fotbal, Gheorge Chivorchian, a declarat într-o emisiune la radio că sistemul de promovare în liga a III-a va fi modificat.
- 09 Februarie 2015
- Citeste


