În PNDR 2014-2020, prin Măsura 6 - submăsura 6.3. "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici", sprijinul public nerambursabil este de până la 15.000 de euro, pentru o exploatație agricolă pe o perioadă de maximum cinci ani, în două tranșe (75% - 25%).
Titlurile zilei
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
-
Rezultatele jurizării - Concursul de Artă Fotografică „Vârste frumoase”
Asociația Internațională „Euro Foto Art” a organizat ediția a II-a a Concursului Internațional de Artă Fotografică „Vârste frumoase”. Având în vedere faptul că nivelul artistic al imaginilor acceptate a fost cu totul deosebit, organizatorii au decis să acorde mai multe premii.
-
Pentru administrarea și utilizarea spațiilor de joacă, agrement și recreere - Regulament nou în Oradea
Consiliul Local Oradea a aprobat joi, 29 octombrie, un nou regulament privind organizarea, funcționarea și administrarea spațiilor de joacă, agrement și recreere aflate în domeniul public și privat al municipiului.
-
Beiuș. Memorial istoric și spiritual dedicat Fericiților Episcopi Români Martiri - „Noaptea arestărilor”
Unul din momentele tragice ale perioadei instaurării totalitarismului comunist s-a consumat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, când, la ordinul ministrului de Interne Teohari Georgescu, episcopii greco-catolici Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu au fost arestați.
Prima femeie preşedinte din Croaţia - Vrea relansarea economiei
Conservatoarea Kolinda Grabar-Kitarovic, care a depus jurământul duminică şi a devenit prima femeie preşedinte din istoria Croaţiei, a îndemnat la unitate naţională în vederea relansării economiei ţării, una dintre cele mai sărace din UE.
- 16 Februarie 2015
- Citeste
Teroriştii au decapitat 21 de civili. Reacţia Egiptului - Răzbunarea pentru oamenii ucişi
Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a ameninţat gruparea Statul Islamic (SI) că Guvernul său îi va da un răspuns, după ce organizaţia teroristă a postat o înregistrare video în care afirmă că decapitează 21 de cetăţeni egipteni răpiţi în Libia.
- 16 Februarie 2015
- Citeste
Eroare colosală - Obama suspect de viol
Preşedintele american, Barack Obama, a fost descris din greşeală drept suspect într-un caz de viol de postul de televiziune Fox 5 San Diego, vineri, în timpul jurnalului de la ora 22.00.
- 16 Februarie 2015
- Citeste
Sancţiuni la adresa proruşilor şi a Rusiei - O nouă listă a fost publicată
Sancţiunile adoptate de UE împotriva a 19 persoane din Ucraina şi Rusia şi nouă entităţi au intrat în vigoare ieri, odată cu publicarea acestei liste în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
- 16 Februarie 2015
- Citeste
Uciderea unei studente a scos mii de femei în stradă - Val de proteste în Turcia
Uciderea unei tinere studente care s-ar fi opus încercării unui şofer de microbuz de a o viola a generat un val de proteste în Turcia, după descoperirea cadavrului incinerat al acesteia, vineri, relatează BBC News Online.
- 16 Februarie 2015
- Citeste
Cinci morţi şi 22 de răniţi în Ucraina - Armistiţiu de faţadă?!
Cinci membri ai forţelor de securitate ucrainene au fost ucişi, iar alţi 22 răniţi în lupte cu separatişti proruşi, după intrarea în vigoare - duminică - a armistiţiului semnat joi la Minsk.
- 16 Februarie 2015
- Citeste
Alice Cooper, Joe Perry şi Johnny Depp - Au înfiinţat un super-grup rock
Alice Cooper, Joe Perry - chitaristul trupei Aerosmith - şi actorul Johnny Depp au înfiinţat un super-group, Hollywood Vampires, care va susţine un concert la ediţia din 2015 a festivalului Rock in Rio, în Brazilia.
- 16 Februarie 2015
- Citeste
Kevin Spacey lucrează la o carte - Arta de a compune o scrisoare
Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.
- 16 Februarie 2015
- Citeste
Lily Allen a primit mesaje violente pe telefonul mobil - Ameninţată de Statul Islamic
Cântăreaţa britanică Lily Allen a fost ameninţată cu moartea într-o serie de mesaje primite de la un utilizator de internet care spune că face parte din gruparea teroristă Statul Islamic (SI).
- 16 Februarie 2015
- Citeste


