Conchita Wurst, care a câştigat ediţia din 2014 a concursului Eurovision, şi tenorul spaniol Placido Domingo vor susţine un concert, pe 17 mai, la Opera din Viena.
Titlurile zilei
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia: Bihor - Stadiul fizic al lucrărilor
Compania Națională de Căi Ferate a prezentat progresul lucrărilor pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”.
-
Avanpremiere, invitați și evenimente speciale - TIFF Oradea începe vineri
Cea de-a 9-a ediție TIFF Oradea aduce, între 25 și 27 septembrie, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la festivalurile de la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele filmelor. O selecție dedicată naturii și experiențe, precum „Beyond Frontiers” și „Picnic în Vie”, completează programul celor trei zile.
-
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
-
Sute de persoane au participat la activitățile desfășurate de polițiști - „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
Prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră și siguranța în mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii bihoreni, prin activități interactive, demonstrații și întâlniri directe cu cetățenii.
-
Finala Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - Școala de Gust, la Oradea
Județul Bihor va găzdui, în premieră, sâmbătă, 3 octombrie, o competiție gastronomică națională desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs’ Societies.
-
O tânără de origine română a devenit Miss Italia 2026 - Sarah Rizea este sportivă de performanță
Sarah Rizea, o tânără de 18 ani de origine română, a câștigat titlul Miss Italia 2026. Finala concursului de frumusețe a avut loc luni seară, la Castelul Santa Severa, lângă Roma, și a fost prezentată de Giulia Salemi.
Jean-Claude Van Damme şi soţia sa au decis să divorţeze
Actorul Jean-Claude Van Damme şi soţia sa, Gladys Portugues Van Varenberg, au decis să divorţeze şi să pună astfel capăt unei căsnicii care a durat 15 ani, informează people.com.
- 22 Martie 2015
- Citeste
FC Bihor - Unirea Tărlungeni 0-1 - Voință da, putință ba
Într-un joc dintre două formații care nu și-au primit salariile de luni de zile câștig de cauză a avut echipa care a înscris la singura oportunitatea avută și a știut să apere acel rezultat până la final. În penultima rundă a sezonului regulat (etapa a 21-a) din Seria a 2-a a Ligii a II-a, FC Bihor a pierdut pe teren propriu cu 1-0 (1-0) disputa cu Unirea Tărlungeni.
- 22 Martie 2015
- Citeste
Florin Ardelean la o nouă lansare - Ivona - prezentată cititorilor orădeni
Librăria Humanitas din Oradea a fost, vineri după-amaiza, gazda lansării volumului „Folie a Trois II Ivona", al profesorului și scriitorului Florin Ardelean.
- 22 Martie 2015
- Citeste
CSM Oradea - HCM Sighișoara 43-32 - Au încheiat socotelile până la pauză
A fost al treilea meci de pe teren propriu din acest retur în care CSM a marcat peste 40 de goluri. De data aceasta victimă a fost HCM Sighișoara care a fost bătută cu 43-32 (23-10) într-un joc contând pentru etapa a 19-a din Seria B a Diviziei A de handbal masculin.
- 22 Martie 2015
- Citeste
Amintiri din epoca roşie: Rusia a trecut la ameninţări nucleare - Presiuni în stil URSS
Rusia a exercitat „presiuni mari" asupra României şi Poloniei din cauza sistemului antirachetă NATO, afirmă generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO din Europa.
- 22 Martie 2015
- Citeste
Armata pakistaneză face curat - Terorişti eliminaţi în nord-vestul ţării
Autorităţile din Pakistan au eliminat peste 80 de presupuşi militanţi islamişti în operaţiuni efectuate în ultimele zile în zone tribale din nord-vestul ţării, în apropierea frontierei cu Afganistanul.
- 22 Martie 2015
- Citeste
Un martor al lui Iehova din America - A atacat cu o sabie pasagerii dintr-un aeroport
Bărbatul care a comis atacul cu sabie şi insecticid pe aeroportul din New Orleans suferea de probleme psihice, anunţă autorităţile americane.
- 22 Martie 2015
- Citeste
Hackerii Statului Islamic - Îndemn la crime odioase
O grupare de hackeri afiliată reţelei teroriste Stat Islamic a publicat o listă cu presupusele adrese a 100 de militari americani, îndemnând militanţii islamişti să îi decapiteze.
- 22 Martie 2015
- Citeste
De la Casa de Cultură la Maternitate - Marş pentru copiii nenăscuți
Pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la creşterea constantă a numărului de avorturi, Uniunea Femeilor Bihor a organizat sâmbătă cea de-a patra ediţie a Marşului pentru viaţă.
- 22 Martie 2015
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


