Pretendentelor la promovare le prieşte la Sânmartin în acest retur. CSM Sighet a plecat cu trei puncte de pe terenul lui CSC, care a avut victoria în mână, după ce o săptămână mai devreme câştigase aici şi FC Zalău.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
CSC Sânmartin - CSM Sighet 1-2 (1-0) - Puncte irosite pe final
Pretendentelor la promovare le prieşte la Sânmartin în acest retur. CSM Sighet a plecat cu trei puncte de pe terenul lui CSC, care a avut victoria în mână, după ce o săptămână mai devreme câştigase aici şi FC Zalău.
- 05 Aprilie 2015
- Citeste
CSM Oradea - HC Sibiu 39-31 - Deznodământ anticipat
Așa cum era de așteptat, handbaliștii lui Sebastian Tudor nu au întâmpinat nicio problemă în partida cu HC Sibiu de care a dispus cu 39-31 (23-14) într-un meci contând pentru etapa a 21-a din Seria B a Diviziei A.
- 05 Aprilie 2015
- Citeste
Keşeru a marcat din nou
Atacantul echipei Al Gharafa, Claudiu Keşeru, a înscris un gol în meciul pierdut, în deplasare, scor 1-5, în faţa formaţiei Al Sadd, în etapa a XXIV-a a campionatului Qatarului.
- 05 Aprilie 2015
- Citeste
CSM Râmnicu Vâlcea - FC Bihor 2-1 (1-1) - Şi-au luat revanşa
În sezonul regulat, FC Bihor a reuşit o victorie şi un egal cu CSM Râmnicu Vâlcea, barându-i practic accesul în play-off. Sâmbătă, cele două formaţii s-au reîntâlnit, în play-out, şi vâlcenii s-au revanşat, câştigând cu 2-1 (1-1) un joc în care orădenii aveau mai mare nevoie de punct(e).
- 05 Aprilie 2015
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 05 Aprilie 2015
- Citeste
Călin Cheregi după eşecul de la Vâlcea - "Egalul era rezultatul corect"
FC Bihor nu a ştiut să profite de momentul favorabil din debutul jocului cu CSM Râmnicu Vâlcea, pierzând primul din cele şase meciuri programate în play-out. Antrenorul orădean Călin Cheregi a declarat la conferinţa de presă de după joc că FC Bihor merita un rezultat de egalitate.
- 05 Aprilie 2015
- Citeste
Liga a IV-a - Rezultatele etapei a 20-a
- 05 Aprilie 2015
- Citeste
Limbile străine, mecanica şi confecţiile sunt favorite - Cei mai harnici la reformare profesională
Judeţul Bihor se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de oameni care urmează cursuri de formare profesională cu 33 de cursuri la care sunt înscrise 726 de persoane, următorul judeţ, Hunedoara, având doar 210 cursanţi.
- 05 Aprilie 2015
- Citeste
Învaţă pentru a citi şi citeşte pentru a învăţa la CN „Mihai Eminescu" - Un proiect de anvergură
Ultima săptămână de mărţişor a fost axată pe lectură, pe stimularea, înţelegerea şi dezvoltarea ei, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu".
- 05 Aprilie 2015
- Citeste


