Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Focus transmite un mesaj de solidaritate familiilor ai căror copii au dispărut și atrage atenția asupra acestui fenomen sensibil. În bihor sunt şase cazuri de copii care au dispărut fără urmă, lăsând în urmă părinţi disperaţi.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Oradea GrillFest & Rock, la prima ediţie - Campionat de gătit în aer liber
Cetatea Oradea găzduiește, în data de 29-31 mai 2015, prima ediţie a Campionatului judeţean de gătit în aer liber - Oradea GrillFest & Rock.
- 24 Mai 2015
- Citeste
Prima pagină
- 24 Mai 2015
- Citeste
Ultima premieră a stagiunii - "O poveste foarte simplă"
Teatrul Regina Maria încheie stagiunea 2014-2015 cu cea de a IX-a premieră a trupei Iosif Vulcan: "O poveste foarte simplă", de Maria Lado, în regia Elvirei Platon Rîmbu. Un spectacol de culoare, cu tâlc, cu emoție, care alină întrucâtva nevoia de frumos a privitorului.
- 24 Mai 2015
- Citeste
Da căsătoriilor între persoane de acelaşi sex - Decizie istorică în Irlanda
Irlandezii au votat în marea majoritate în favoarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex la capătul unui referendum istoric organizat vineri, relatează The Guardian.
- 24 Mai 2015
- Citeste
Datorită banilor- Gruparea Stat Islamic devine ameninţare globală - Pot avea bombă nucleară
Gruparea Stat Islamic susţine că ar putea achiziţiona o bombă nucleară în decurs de un an şi afirmă că un atentat împotriva Statelor Unite ar „ridiculiza atacurile din trecut", potrivit unui articol din revista sa de propagandă Dabiq, care ar fi fost scris de ostaticul britanic John Cantlie.
- 24 Mai 2015
- Citeste
Un nou atac la Barack Obama - „Un eşec abject"
Senatorul republican John McCain a declarat vineri că strategia preşedintelui american, Barack Obama, împotriva grupării jihadiste Stat Islamic este „un eşec abject", relatează CNN.
- 24 Mai 2015
- Citeste
Azi, 23 mai 2015
- 22 Mai 2015
- Citeste
Horoscop
- 22 Mai 2015
- Citeste
Horoscop
- 22 Mai 2015
- Citeste


