Judecătorii Curţii de Apel Oradea au respins, ieri, contestaţiile formulate atât de DNA, cât şi de Alexandru Kiss împotriva deciziei Tribunalului Bihor care a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de Kiss şi Beneamin Rus. Vicepreşedintele CJ Bihor a scăpat astfel de arest, decizia de ieri a instanţei fiind definitivă.
Titlurile zilei
-
„Thermal Energy in the Green Transition” - Program internațional, la final
Universitatea din Oradea a găzduit, în perioada 19-23 octombrie, programul internațional intensiv mixt „Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability”, organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial în cadrul alianței universitare EU GREEN.
-
Inelul Metropolitan de Nord, contestat de o asociație civică - Probleme cu traseul
Asociaţia pentru apărarea dreptului la proprietate privată a transmis, în cursul zilei de miercuri, 28 octombrie, o adresă către Consiliul Judeţean Bihor în care solicită explicaţii cu privire la includerea, în caietul de sarcini pentru elaborarea studiului de fezabilitate a viitorului Inel Rutier Metropolitan de Nord, a unor repere de traseu (P3-P4) care presupun sacrificarea unor zone rezidențiale deja construite în cartierul Podgoria.
-
Timișoara: 8 locuri I la primul concurs - Micile dansatoare de la Nexis Dance au cucerit podiumul
Primul concurs în calitate de studio a adus rezultate remarcabile pentru micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea. Participante la competiția TipTop Timișoara, tinerele artiste s-au întors acasă cu un palmares impresionant: 8 locuri I, un loc II, un loc III și o mențiune.
-
Cinci români au ajuns pe vârful Ama Dablam - Record pentru alpinismul românesc
Cinci alpiniști români, printre care și orădeanul David Eghedi, au ajuns luni, 26 octombrie, la ora 7.42 dimineața, ora Nepalului, pe vârful Ama Dablam, la 6.812 metri altitudine, într-o expediție organizată și ghidată de alpinistul și ghidul montan clujean Radu Albu.
-
Cercetător orădean implicat în salvarea celui mai rar pește din Europa - „Născut” pe vremea dinozaurilor
Conf. univ. dr. Ilie Telcean, de la Facultatea de Informatică și Științe a Universităţii din Oradea, lucrează de peste 25 de ani pentru salvarea aspretelui, un pește unic în lume.
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
Judecătorii au respins contestaţia lui Voloşeniuc la decizia de concediere - Demisie din CJ
Dumitru Voloşeniuc a demisionat, ieri, din funcţia de consilier județean și din cea de membru în Comitetul Județean Executiv al Partidului Național Liberal - filiala Bihor, motivând că a luat această decizie pentru a "nu pune într-o lumină nefavorabilă nici instituţia Consiliului Judeţean Bihor, nici Partidul Naţional Liberal".
- 09 Iunie 2015
- Citeste
Oraşul în culori
Elevii clasei a VII-a B de la Şcoala "Nicolae Bălcescu" au asistat, ieri, la o altfel de oră de desen. Ei au ieşit în Parcul 1 Decembrie de unde au putut admira, analiza şi apoi transpune pe coala de hârtie frumuseţea clădirii Facultăţii de Medicină, fosta Hală de Comerţ.
- 09 Iunie 2015
- Citeste
Solicitarea DNA respinsă în plenul Camerei - Victor Ponta protejat de urmărirea penală
Deputații au respins, ieri, în plenul Camerei, solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta, și pentru conflict de interese, votul fiind 231 "pentru" respingerea urmăririi penale și 120 "împotrivă".
- 09 Iunie 2015
- Citeste
in memoriam
- 09 Iunie 2015
- Citeste
prima pagină
- 09 Iunie 2015
- Citeste
Azi, 9 iunie 2015
- 08 Iunie 2015
- Citeste
Horoscop
- 08 Iunie 2015
- Citeste
Fonduri deblocate pentru programele de sprijin ale IMM-urilor
Suma de 15 milioane de lei reprezintă cea de-a treia tranșă deblocată în 2015, din fondurile ce urmează să fie repartizate de Guvern pe o perioadă de șase luni, în mod eșalonat, pentru programele destinate IMM-urilor.
- 08 Iunie 2015
- Citeste
Angelina Jolie şi Brad Pitt vor vacanţe în Grecia - Au pus ochii pe "Gaia"
Actorii Angelina Jolie şi Brad Pitt vor să cumpere o insulă în Grecia şi sunt dispuşi să cheltuiască pentru această achiziţie suma de 4,7 milioane de dolari.
- 08 Iunie 2015
- Citeste


