Litigiile dintre consumatori si comercianti vor putea fi solutionate si de Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), nu doar de instanţă sau mediere.
Titlurile zilei
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
-
Proiect în consultare publică - Actualizarea regulamentului parcărilor publice stradale Primăria Oradea a publicat în transparență decizională proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale și a ocupării domeniului public din municipiu.
-
Zilele Carierei la Universitatea din Oradea - „Târgul de Voluntariat” a atras sute de tineri
Prima zi a evenimentului „Zilele Carierei” a fost dedicată voluntariatului. După cum remarca unul dintre organizatori, conf. univ. dr. Julien Kiss, „Interesul studenților pentru a lucra într-o organizație neguvernamentală s-a ridicat mult peste așteptări”.
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
Poliţiştii, alături de elevi la începutul anului şcolar - Patrule şcolare şi educaţie rutieră
În contextul începerii noului an şcolar, poliţiştii bihoreni din structurile de prevenire, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră vor fi prezenţi, azi, la festivităţile care vor marca acest eveniment în 288 de şcoli bihorene.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
Ce avantaje au solicitanţii de azil care ajung în Germania - Pământul făgăduinţei
Germania este percepută de milioane de refugiaţi ca fiind "pământul făgăduinţei", în contextul în care atitudinea ţării faţă de imigranţi este, cel puţin până acum, "surprinzător de pozitivă", dar "miraculoasa cultură a ospitalităţii" este un test pentru Europa, comentează The Wall Street Journal.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
Liderul Al-Qaida le cere musulmanilor să comită atentate - Îndemnaţi să atace Occidentul
Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a îndemnat, într-o înregistrare audio, tinerii musulmani din Statele Unite şi din alte ţări occidentale să comită atentate în aceste zone.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
Statele Unite sunt responsabile de conflicte - Ungaria acuză Washingtonul
Ungaria a respins o solicitare a Statelor Unite privind acceptarea de către UE a imigranţilor, anunţă Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar, acuzând Washingtonul că este responsabil de conflictele care au generat refugiaţi şi oferind ca exemplu gardul ridicat de SUA la frontiera cu Mexicul.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
Statele Unite sunt responsabile de conflicte - Ungaria acuză Washingtonul
Ungaria a respins o solicitare a Statelor Unite privind acceptarea de către UE a imigranţilor, anunţă Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar, acuzând Washingtonul că este responsabil de conflictele care au generat refugiaţi şi oferind ca exemplu gardul ridicat de SUA la frontiera cu Mexicul.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
Curiozităţi ştiinţifice - Tutunul ar putea vindeca cancerul
Un ingredient cheie folosit în chimioterapie, care se găseşte în mod natural într-o plantă ce creşte în Himalaya, poate fi obţinut cu ajutorul tutunului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Standford din California, SUA.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
Whitney Houston se va "întâlni" cu fanii! Hologramă în turneu
O hologramă a regretatei cântăreţe americane Whitney Houston va "pleca într-un turneu" în Statele Unite ale Americii, anul viitor, la patru ani de la decesul acesteia, evenimentul realizat de Hologram USA primind acordul familiei artistei.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
Semn al păcii cu trupurile a mii de oameni - În numele lui John Lennon
Artista Yoko Ono vrea să adune între 6.000 şi 10.000 de persoane în Central Park din New York, pe 6 octombrie, pentru a realiza cel mai mare semn al păcii, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la naşterea muzicianului John Lennon.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste


