Mișcarea națională prilejuită de încercarea unor persoane "fără Dumnezeu" de a minimaliza rolul religiei și credinței creștine în procesul de educație și formarea personalității tineretului a dus la crearea APOR (Asociația Părinților pentru Ora de Religie), în toată țara.
Titlurile zilei
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
-
O spectaculoasă primă ediție, la Oradea - Salonul de Carte Bookfest
Prima ediție Bookfest Oradea se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion, între 5 și 8 noiembrie, zilnic, între orele 10.00 și 20.00. Intrarea la evenimente este liberă, iar editurile vor avea oferte de nerefuzat.
-
Petrileni. GPP Nr. 1 - „Prichindeii” au participat la „Carnavalul Toamnei”
Toamna, anotimpul bogăției și al culorilor, a fost sărbătorită cu multă bucurie și voie bună la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Petrileni unde s-a desfășurat un splendid program artistic, împletit cu parada „modei”... de toamnă, sugestiv intitulat „Carnavalul Toamnei”.
-
Ziua Armatei Române marcată la Oradea
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare. Fostul premier Ilie Bolojan a participat și el la festivități.
-
Proiect major în Oradea: Se înlocuiesc contoarele clasice de energie electrică cu unele inteligente. Ce trebuie să știe locatarii
Locuitorii municipiului Oradea vor avea contoare inteligente de energie electrică. Instituția Prefectului – Județul Bihor informează cetățenii că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de înlocuire a vechilor echipamente de măsurare, iar echipele de intervenție pot lucra inclusiv în weekend sau seara.
-
Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea - Se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modernizare a străzii Lăpușului au fost finalizate. Luni, 26 octombrie 2026, de la ora 17:00, circulația va fi deschisă prin pasaj și pe strada Lăpușului.
O fostă campioană olimpică aşteptată la Oradea - Constantina Diță invitată la "Aleargă cu campionii"
Pentru că mișcarea este unul dintre factorii care contribuie la starea de sănătate, toți iubitorii sportului sunt invitați să participe la cea de-a doua ediție a crosului "Aleargă cu campionii" care se va desfășura la data de 26 septembrie de la ora 11.00, în Parcul IC Brătianu.
- 20 Septembrie 2015
- Citeste
in memoriam
- 20 Septembrie 2015
- Citeste
prima pagină
- 20 Septembrie 2015
- Citeste
Liga a IV-a - Rezultatele etapei a 5-a
- 20 Septembrie 2015
- Citeste
Azi, 19 septembrie 2015
- 18 Septembrie 2015
- Citeste
Horoscop
- 18 Septembrie 2015
- Citeste
De la 1 octombrie, Fiscul va oferi asistenţă telefonică doar la un număr unic naţional
Începând cu 1 octombrie, contribuabilii care vor să obţină informaţii fiscale şi îndrumare în ceea ce priveşte taxele şi impozitele nu vor mai putea suna la numerele de telefon ale administraţiilor financiare de care aparţin, ci vor trebui să apeleze un număr unic la nivel naţional.
- 18 Septembrie 2015
- Citeste
O recompensă pentru rezultatele deosebite obţinute - Olimpici bihoreni, în vizită la Parlament
Episcopia Ortodoxă a Oradiei, APOR Bihor, în parteneriat cu ISJ Bihor, au organizat pentru o parte din elevii olimpici din școlile Bihorului o excursie cu durata de trei zile, ca recompensă pentru rezultatele deosebite în pregătirea școlară și performanțele obținute la olimpiadele județene și naționale.
- 18 Septembrie 2015
- Citeste
Activităţi preventive în Penitenciarul Oradea - "Eşti de neînlocuit...!"
Având în vedere creşterea alarmantă a numărului de persoane care recurg la acte de suicid, direcţia de specialitate din ANP a decis, cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului, organizarea mai multor activităţi ce au vizat conştientizarea deţinuţilor şi a cadrelor cu privire la fenomenul sinuciderii.
- 18 Septembrie 2015
- Citeste


