Aviaţia militară rusă a efectuat, în ultimele 24 de ore, 39 de raiduri aeriene în Siria, distrugând 51 de obiective ale reţelei teroriste Stat Islamic, a anunţat duminică la prânz Ministerul rus al Apărării.
Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
Daune morale de 250.000 de lei pentru şefa DNA, pentru prejudiciul de imagine - Anteniştii au pierdut procesul
Tribunalul Bucureşti a decis ca șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să primească 250.000 de lei daune morale, în dosarul în care a dat în judecată Antena 3, cerând despăgubiri de un milion de lei, pentru acuzațiile de mușamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe post.
- 18 Octombrie 2015
- Citeste
Educația și parentingul, la ele acasă, în Oradea
Hotelul Ramada a fost vineri și sâmbătă gazda ediției a doua a conferinței de Educație și Parenting "Educația de azi și nevoile copiilor".
- 18 Octombrie 2015
- Citeste
Orădenii au aprins lumânări în semn de solidaritate cu cei sărmani - Un Milion de Stele
Peste o sută de orădeni au aprins, vineri seară, lumânări în faţa Catedralei romano-catolice din grădina Palatului Baroc, în cadrul proiectului "Un milion de stele ale solidarităţii", desfăşurat în 54 de oraşe din ţară şi în zeci de oraşe din Europa, în semn de solidaritate cu cei nevoiaşi şi marginalizaţi.
- 18 Octombrie 2015
- Citeste
Şoseaua expres şi pavajul din Vulturul Negru, risc foarte mare de nefinalizare - Drum blocat în negocieri
Problema privind preluarea de la CFR a porţiunii de teren necesare finalizării drumului expres nu a fost rezolvată, astfel că, pentru a nu pierde o parte din finanţare, municipalitatea va încerca transferarea sumei pentru realizarea altei lucrări.
- 18 Octombrie 2015
- Citeste
O premieră la 30 de ani de la deschiderea Spitalului Județean - Heliport inaugurat pe acoperiș
Sala Teatrului Regina Maria a fost plină sâmbătă la festivitățile prilejuite de serbarea a 30 de ani de la darea în folosință a Spitalului Județean.
- 18 Octombrie 2015
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 18 Octombrie 2015
- Citeste
Artă, arhitectură și design la Palatul Veiszlovits, Hotelul Parc - Expoziție Art Nouveau
Timp de trei zile, orădenii care apreciază arhitectura Art Nouveau au putut participa la o expoziție inedită, condimentată cu muzică clasică și teatru. Prin intermediul ei, organizatorii și-au propus redescoperirea grădinilor interioare, prima pe listă fiind cea de la Palatul Veiszlovits, Hotelul Parc.
- 18 Octombrie 2015
- Citeste
OSC Budapesta - CSM Digi Oradea 10-3. Orădenii au pierdut categoric - Miracolul nu s-a produs
Fără istoric a fost cea de-a doua manşă a returului playoff-ului Ligii Campionilor la polo în care echipa lui Kadar Kalman a fost învinsă categoric de vicecampioana Ungariei cu 10-3 (2-0, 2-0, 3-2, 3-1).
- 18 Octombrie 2015
- Citeste
Liga Naţională de baschet masculin - Clujenii s-au impus greu în derby-ul Ardealului
Surpriza rundei s-a consemnat la Târgu Jiu unde Gaz Metan Mediaş a reuşit să se impună după ce pierduse în primele două runde.
- 18 Octombrie 2015
- Citeste


