Noul album al cântăreţei Adele, intitulat "25", aşteptat cu mare nerăbdare de fanii artistei britanice, nu va fi disponibil pe niciunul dintre serviciile digitale de streaming muzical precum Spotify, Apple Music şi Deezer.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Actorul Radu Beligan - Internat pentru şase zile
Actorul Radu Beligan a fost internat şase zile în Spitalul Elias din Capitală, pentru o suferinţă medicală, iar ieri a părăsit spitalul vindecat, potrivit directorului medical al unităţii sanitare, dr. Dana Safta.
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste
Cel mai mare din ultimul secol - Un diamant uriaş
Un diamant uriaş de 1.111 carate şi de o calitate excepţională, considerat cel mai mare şi mai valoros descoperit în ultimul secol, a fost extras recent dintr-o mină din Botswana, a anunţat, joi, compania Lucara Diamond.
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste
Activ în acţiuni caritabile - Orlando Bloom va fi premiat de UNICEF
Actorul britanic Orlando Bloom va fi premiat pentru acţiunile sale de caritate de directorii Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF).
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste
Windows împlineşte 30 de ani
Sistemul de operare Windows, creat de compania Microsoft, "a împlinit", vineri, vârsta de 30 de ani, potrivit unui articol publicat de site-ul heverge.com, care propune cititorilor săi şi o "istorie vizuală" a felului în care a evoluat acest produs informatic.
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste
Propunere de la Bruxelles - Serviciu de Informaţii unic
Comisarul european însărcinat cu Afacerile Interne Dimitris Avramopoulos a propus vineri crearea unei Agenţii europene de informaţii, în urma atentatelor de la Paris, care au scos la iveală deficienţe în cooperarea dintre serviciile secrete.
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste
Plănuiau să-l ucidă pe ministrul de Interne al Italiei - Interlopi arestaţi în Corleone
Şase interlopi au fost arestaţi în Sicilia, pentru că plănuiau să-l asasineze pe ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, după ce autorităţile italiene le-au dejucat planul.
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste
Mali. Un alt atentat cu victime - Eliberaţi de trupe ONU
Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma luării de ostatici din Mali, care s-a încheiat vineri după-amiază, după intervenţia forţelor speciale ajutate de trupe ONU.
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste
Statul Islamic are zilele numărate - "Îi vom neutraliza"
Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat joi că Statele Unite au abilitatea de a "neutraliza" gruparea teroristă Stat Islamic mult mai repede decât au anihilat reţeaua Al-Qaida.
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste
În apartamentul din Saint-Denis - Au găsit trupul sinucigaşei
Un al treilea corp a fost recuperat din apartamentul de la Saint-Denis, la periferia Parisului, vizat miercuri de o importantă operaţiune antiteroristă în urma atacurilor sângeroase de vinerea trecută, anunţă vineri procurorii francezi.
- 20 Noiembrie 2015
- Citeste


