Sâmbătă, 5 decembrie, şi-a deschis porţile Târgul Caritabil de Advent, aflat la cea de-a doua ediţie. Zeci de orădeni au vizitat târgul deschis pe platoul din faţa Catedralei Romano-Catolice, iar banii strânşi din vânzare vor fi ultilizaţi pentru a sprijini beneficiarii Asociaţiei Caritas Catolica.
Titlurile zilei
-
Modernizarea drumului Padiș - Ic Ponor - „Fundaţia este în mare parte făcută”
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a efectuat, săptămâna trecută, o vizită în teren pe șantierul de modernizare a drumului județean DJ 763, tronsonul Padiș - Ic Ponor, care leagă județele Bihor și Cluj.
-
Peste 170.000 de misiuni desfășurate și mii de oameni salvați - SMURD Bihor, 33 de ani în slujba vieții
ISU Bihor a sărbătorit, luni, 12 octombrie, „Ziua SMURD Bihor” - 33 de ani în slujba vieții, iar data de 13 octombrie este dedicată „Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre” și „Zilei Informării Preventive”. Pentru a marca aceste evenimente, pompierii militari bihoreni au organizat o serie de activități în mijlocul comunității, menite să promoveze cultura preventivă și protejarea vieților omenești.
-
Oradea - 237 de elevi și 120 de profesori, recompensați pentru performanțele obținute
Primăria Oradea a organizat duminică, 11 octombrie, cea de-a XVII-a ediție a Galei de premiere a elevilor și profesorilor cu rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale. Evenimentul, desfășurat la Filarmonica de Stat, a reunit 237 de elevi și 120 de profesori coordonatori, din 24 de unități de învățământ din municipiu.
-
Şedinţă festivă a Consiliului Local şi ceremonii oficiale - Ziua Orașului Oradea
Ziua Orașului Oradea a fost marcată luni, 12 octombrie, printr-o serie de manifestări oficiale dedicate celor două momente istorice care definesc această dată: semnarea Declarației de Independență a Românilor din Transilvania, în 1918, și eliberarea orașului, în 1944. Evenimentele au reunit reprezentanți ai administrației publice, oficialități și membri ai comunității locale.
-
Beiușenii au petrecut cu „Higheghe și vin”
Seria manifestărilor care au ca scop reapropierea comunităților bihorene de tradițiile proprii a continuat, la Beiuș, cu un nou festival: „Higheghe și vin”. Evenimentul a ajuns pentru prima oară în urbea de pe Crișul Negru, chiar dacă, la nivel județean, se desfășoară pentru al doilea an consecutiv.
-
Harta stomatologiei din Bihor - Peste 70% din cabinete sunt concentrate în Oradea, iar prețurile la dentist rămân un secret în județ
O analiză realizată de platforma DentalMap.ro arată disparități majore între Oradea și restul județului Bihor în privința accesului la servicii stomatologice, transparenței tarifelor și programului de lucru.
CSU Craşov - CSM Oradea 24-31 - Ascensiunea handbaliştilor continuă
Forma bună demonstrată în ultimele etape a continuat şi în partida din deplasare pe care echipa lui Sebastian Tudor şi-a adjudecat-o cu scorul de 24-31 (13-15). Meciul a contat pentru etapa a 12-a, penultima a turului din Seria B a Diviziei A, şi a consemnat ascensiunea orădenilor până pe locul al 5-lea.
- 06 Decembrie 2015
- Citeste
prima pagină
- 06 Decembrie 2015
- Citeste
CSU Braşov - CSM Oradea - Pot continua seria pozitivă
După un start de sezon mai puţin reuşit, handbaliştii pregătiţi de Sebastian Tudor par să îşi fi regăsit cadenţa după ce au obţinut victorii în ultimele trei partide.
- 06 Decembrie 2015
- Citeste
Azi, 5 decembrie 2015
- 04 Decembrie 2015
- Citeste
Horoscop
- 04 Decembrie 2015
- Citeste
Fermierii sunt aşteptaţi la CJAPIA Bihor: Eliberarea de adeverinţe pentru ANT zootehnie 2015
Fermierii care au accesat credite în baza adeverinţelor emise de APIA pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2015 vor putea accesa credite pentru ANT în sectorul zootehnic de la aceeaşi bancă de la care au obţinut creditul anterior.
- 04 Decembrie 2015
- Citeste
FCM Baia Mare - FC Bihor - "E o victorie că jucăm meciul"
Sub semnul întrebării până ieri după-amiază, deplasarea echipei orădene la Baia Mare a fost până la urmă posibilă după ce preşedintele Mircea Fodor a făcut rost de banii necesari (14.500 lei) pentru plata baremelor restante de arbitraj şi observare de la meciurile cu Olimpia Satu Mare şi FC Braşov.
- 04 Decembrie 2015
- Citeste
Începe CM de handbal feminin - România, singura naţională prezentă la toate ediţiile
A 22-a ediţie a Campionatului Mondial de handbal feminin debutează astăzi în Danemarca, cu participarea a 24 de echipe. Prezentă este şi România, singura ţară care nu a lipsit de la nicio ediţie până acum.
- 04 Decembrie 2015
- Citeste
U CSM Oradea - CSU 2 Alba Iulia - În căutarea primei victorii
Clasate pe ultimul loc din Grupa A a Ligii I, baschetbalistele orădence încearcă obţinerea primului rezultat pozitiv al sezonului după cele trei înfrângeri consecutive. U CSM Oradea întâlneşte mâine, de la ora 14.00, la Arena Antonio Alexe ocupanta penultimului loc, CSU 2 Alba Iulia.
- 04 Decembrie 2015
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


