Ministrul german al Justiţiei, Heiko Maas, şi-a exprimat convingerea că agresiunile sexuale din noaptea de Revelion de la Koln au fost "coordonate şi pregătite" cu mult înainte, acuzând organizaţiile xenofobe că folosesc aceste infracţiuni pentru a alimenta ura faţă de imigranţi.
Titlurile zilei
-
„Thermal Energy in the Green Transition” - Program internațional, la final
Universitatea din Oradea a găzduit, în perioada 19-23 octombrie, programul internațional intensiv mixt „Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability”, organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial în cadrul alianței universitare EU GREEN.
-
Inelul Metropolitan de Nord, contestat de o asociație civică - Probleme cu traseul
Asociaţia pentru apărarea dreptului la proprietate privată a transmis, în cursul zilei de miercuri, 28 octombrie, o adresă către Consiliul Judeţean Bihor în care solicită explicaţii cu privire la includerea, în caietul de sarcini pentru elaborarea studiului de fezabilitate a viitorului Inel Rutier Metropolitan de Nord, a unor repere de traseu (P3-P4) care presupun sacrificarea unor zone rezidențiale deja construite în cartierul Podgoria.
-
Timișoara: 8 locuri I la primul concurs - Micile dansatoare de la Nexis Dance au cucerit podiumul
Primul concurs în calitate de studio a adus rezultate remarcabile pentru micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea. Participante la competiția TipTop Timișoara, tinerele artiste s-au întors acasă cu un palmares impresionant: 8 locuri I, un loc II, un loc III și o mențiune.
-
Cinci români au ajuns pe vârful Ama Dablam - Record pentru alpinismul românesc
Cinci alpiniști români, printre care și orădeanul David Eghedi, au ajuns luni, 26 octombrie, la ora 7.42 dimineața, ora Nepalului, pe vârful Ama Dablam, la 6.812 metri altitudine, într-o expediție organizată și ghidată de alpinistul și ghidul montan clujean Radu Albu.
-
Cercetător orădean implicat în salvarea celui mai rar pește din Europa - „Născut” pe vremea dinozaurilor
Conf. univ. dr. Ilie Telcean, de la Facultatea de Informatică și Științe a Universităţii din Oradea, lucrează de peste 25 de ani pentru salvarea aspretelui, un pește unic în lume.
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
Ministrul german al Justiţiei: Atacul de la Koln a fost "pregătit şi coordonat"!
Ministrul german al Justiţiei, Heiko Maas, şi-a exprimat convingerea că agresiunile sexuale din noaptea de Revelion de la Koln au fost "coordonate şi pregătite" cu mult înainte, acuzând organizaţiile xenofobe că folosesc aceste infracţiuni pentru a alimenta ura faţă de imigranţi.
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste
Proteste şi îngrijorări la Varşovia - Polonia pe urmele Ungariei?
Mii de persoane au protestat sâmbătă la Varşovia şi în alte oraşe poloneze faţă de noile legi care supun mass-media publice controlului guvernului conservator aflat la putere.
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste
Noi dezvăluiri despre islamistul împuşcat la Paris - A trecut şi prin România
Bărbatul împuşcat mortal de forţele de ordine joi dimineaţă, în timp ce încerca să atace o secţie de poliţie din Paris, a trecut prin România, Elveţia, Luxemburg şi Germania, înainte de a ajunge în Franţa pe 24 decembrie.
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste
Manifestări dedicate lui Carol Pop de Szathmari, primul fotoreporter de război din lume - Festival Internaţional de Fotografie
Asociaţia "Euro Foto Art" Oradea va organiza în perioada 11 ianuarie - 10 februarie 2015, sub patronajul Ministerului Culturii, ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Fotografie "Carol Pop de Szathmári - Szathmári Pap Károly".
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste
România debutează la CE de polo - Favorită în meciul cu Georgia
Naționala de polo a României debutează astăzi la Campionatul European de la Belgrad. De la ora 10.30, poloiştii români întâlnesc Georgia, cel mai accesibil adversar dintr-o grupă din care mai fac parte Italia și Germania.
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste
Halep, direct în turul II la Sydney
Românca Simona Halep, numărul 2 mondial, este principala favorită la turneul WTA Premier de la Sydney, unde va juca direct în turul doi, cu Caroline Garcia (Franţa, nr. 34 WTA)
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste
Se decernează Balonul de Aur - Messi, Ronaldo sau Neymar?
Balonul de Aur, trofeu care îl recompensează pe cel mai bun jucător din lume, va fi decernat, în această seară (ora 19.30), la Zurich, într-o gală organizată de FIFA şi France Fotball. Favorit să câştige trofeul argentinianul Lionel Messi, deja câştigător a patru titluri.
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste
Cristian Achim: "Am contrazis pronosticurile"
La finalul partidei Steaua CSM Bucureşti - CSM CSU Oradea 72-76, care a consfinţit calificarea echipei orădene în Final Four-ul Cupei României, antrenorul Cristian Achim s-a declarat mulţumit de performanţa echipei sale, mai ales că adversara era considerată favorită înaintea acestei "duble".
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste
A trei prezenţă în "careul de aşi"
Calificarea în turneul final al Cupei României reuşită sâmbătă seara la Bucureşti este a treia în ultimii cinci ani pentru CSM-U Oradea.
- 10 Ianuarie 2016
- Citeste


