Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, a avertizat, ieri, că relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Marea Britanie vor fi perturbate de ancheta britanică în cazul morţii fostului agent KGB Aleksandr Litvinenko, care ar fi fost aprobată de preşedintele rus, Valdimir Putin, transmite Reuters.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Trafic perturbat şi proteste violente în Franţa - Grevă generală
Taximetriştii francezi au ieşit ieri în stradă pentru a protesta faţă de serviciile de transport privat precum Uber, în timp ce controlorii de trafic aerian şi cadrele educaţionale au intrat în grevă, fiind afectate zeci de curse aeriene şi instituţii şcolare din ţară, informează Reuters.
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste
Virusul Zika, un pericol care nu poate fi combătut - Epidemia ameninţă lumea nouă
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) susţine că se aşteaptă la o răspândire a virusului Zika, ce poate cauza malformaţii ale nou-născuţilor, în aproape toate ţările de pe continentele nord şi sud-american.
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste
Uniunea Europeană se destramă şi revine la divizări vechi de secole - Noua hartă de Evul Mediu a Europei
Europa se întoarce în prezent la Evul Mediu de dinaintea Revoluţiei Industriale, o perioadă plină de incoerenţe uimitoare - imperii, regate, confederaţii, mici state - o imagine a unei lumi profund fracturate, aşa cum o atestă hărţile vremii, scrie Robert Kaplan în Wall Street Journal (WSJ).
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste
Universitatea din Oradea a încheiat un acord de colaborare - Şanse pentru noi proiecte
Aflată în permanenţă "în luptă" cu cofinanţarea propriilor proiecte, Universitatea din Oradea a semnat săptămâna trecută un acord de colaborare cu Asociaţia Balcanică de Mediu (Balkan Environmental Association - BENA) cu scopul de a facilita schimburile de date ştiinţifice dar şi pentru a-şi deschide orizontul spre noi proiecte.
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste
Salvamontiştii bihoreni se perfecţionează în Elveţia - Schimb de experienţă în Elveţia
Membrii Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor au participat, în perioada 17- 22 ianuarie, în Cantonul St. Gallen din Elveția, la al doilea schimb de experiență din cadrul proiectului "Înființarea centrului de pregătire pentru salvatori montani în județul Bihor beneficiind de experiența elvețiană din Cantonul St. Gallen".
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste
Din luna februarie, în fiecare zi de joi - Program prelungit la RAR
Reprezentanțele Registrului Auto Român vor avea, în fiecare zi de joi, program de lucru cu publicul în intervalul 8.00 - 20.00.
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste
ITM Bihor: amenzi de 1,2 milioane de lei în 2015 - Întâlnire între inspectori şi angajatori
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a fost ieri gazda unei întâlniri cu angajatorii şi reprezentanţii acestora, întâlnire la care s-a făcut o analiză a activităţii instituţiei şi la care s-a vorbit despre programul pe 2016 al inspecţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM).
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste
Un steag al lui Avram Iancu, în turneu de promovare - Obiect de patrimoniu vândut cu cinism
Drapelul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu, donat de un moț Partidului România Mare, face acum obiectul unei licitații, banii urmând să fie încasați de familia lui Corneliu Vadim Tudor.
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste
Obligaţiile orădenilor în sezonul rece
Având în vedere sezonul rece şi implicit depunerile de zăpadă, respectiv formarea gheţii, Primăria Oradea reamintește cetăţenilor municipiului obligaţiile pe care aceştia le au în sezonul rece.
- 26 Ianuarie 2016
- Citeste


