Dacă nu au ieșit săptămâna aceasta în stradă, nu înseamnă că medicii de familie din Bihor sunt mulțumiți cu situația în care se află. Aceștia au depus un memoriu la CAS și Prefectură, subliniind că trăiesc la limita subzistenței și că nu mai pot continua în acest fel.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Precursori, Înfăptuitori, Consolidatori bihoreni ai Marii Uniri
În următorii trei ani aniversăm Centenarul Unirii românilor în statul național unitar (1918), eliberarea întregului teritoriu de sub ocupația străină (1919), recunoașterea internațională a Marii Uniri prin semnarea Tratatelor de pace de la Paris (1920).
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
100 de ani. Marşul spre Marea Unire (1916-1919) - Armistiţiul şi retragerea armatelor ruse
Vestea preluării puterii de către bolşevici şi emiterea Decretului asupra păcii cade ca o lovitură de trăsnet în România. Deşi trupele ruse erau instabile, o parte a lor luptaseră bine în campania din vara anului 1917 şi fără aportul lor menţinerea frontului era o sarcină imposibilă pentru români.
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
Numărul donatorilor de sânge este în scădere - Studenți implicați în salvarea de vieți
Responsabilitatea socială nu ține doar de sloganuri și îndemnuri, ci, mai ales, de fapte. Pornind de la acest lucru, studenții din 10 centre universitare organizează o campanie prin care îi îndeamnă pe colegi să doneze sânge. La Centrul de transfuzie din Oradea numărul donatorilor este în scădere, așa că inițiativa studenților vine ca o mănușă.
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
Beiuș. Vulcaniștii au organizat, pentru a XII-a oară, evenimentul educațional „Vasile Ștefănică”
Cea mai importantă activitate extrașcolară desfășurată zilele acestea la Beiuș este, fără îndoială, Evenimentul educațional „Ștefănică Vasile”, care a ajuns la cea de-a douăsprezecea ediție.
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
În ultima şedinţă, consilierii locali au decis: Beiușul are o nouă stemă
Pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local Beiuș s-a aflat și „Proiectul de hotărâre privind însușirea variantei finale a proiectului de stemă a Unității Administrativ-Teritoriale - Municipiul Beiuș, județul Bihor”.
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
Pomezeu. De două luni deşeurile menajere nu au fost ridicate - Comună sufocată de gunoaie
De două luni, în comuna Pomezeu nu au mai fost ridicate gunoaiele de la populație, oamenii nemaiștiind cum să scape de acestea. Unii, după cum chiar ei declară, le-au aruncat în albiile pâraielor ce străbat satele comunei sau le-au dat foc chiar lângă acestea, alții le-au aruncat pe pășunile comunale ori le-au ars în propriile curți.
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
Şerban Borda, în BUM, la Studio Act Oradea - Invitaţi la spectacol, în scop caritabil
Actorii Şerban Borda şi Anamaria Borusz invită orădenii la un spectacol deosebit, dinamic şi comic. De această dată, BUM se joacă în scop caritabil, la Studio Act Oradea, banii din vânzarea biletelor fiind destinaţi unui băiat de 10 ani, Avram Narcis David.
- 03 Noiembrie 2017
- Citeste
Aeroportul Oradea - Soluţii finale pentru al doilea terminal
Asocierea care a câştigat contractul pentru construirea celui de-al doilea terminal la Aeroportul Internaţional din Oradea a prezentat soluţiile finale pentru realizarea investiţiei. Lucrările ar trebui să fie finalizate până în luna august a anului viitor, în prezent lucrându-se la organizarea de şantier.
- 03 Noiembrie 2017
- Citeste
A început UNIFEST 2017 - Distracție gratis, nu degeaba!
Piața Unirii din Oradea a fost vineri, 3 noiembrie, de la ora 14.00, gazda primului eveniment din cadrul UNIFEST 2017, un flashmob dansant. Festivalul se desfășoară simultan în peste 20 de centre universitare, până pe 13 noiembrie.
- 03 Noiembrie 2017
- Citeste


