Pentru a marca împlinirea a 35 de ani de activitate în România a Proiectului Rumänienhilfe Alsterdorf, miercuri, 29 octombrie, între orele 10.00- 14.00, la Sinagoga Neologă Sion Oradea, va avea loc un eveniment aniversar dedicat colaborării, prieteniei și comunității.
Titlurile zilei
-
Toate școlile și grădinițele din Oradea - Dotate prin fonduri europene
Primăria Oradea, prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a finalizat proiectul privind dotarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiu. Proiectul, finanțat 100% prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a avut o valoare totală de 75.218.201,52 lei (TVA inclus).
-
O resursă practică pentru predarea fizicii atomice, nucleare și medicale - Profesor din Oradea lansează „De unde știi?”
Profesorul de fizică și matematică Patrick-Joshua Biro lansează o nouă ediție a volumului său dedicat predării fizicii atomice, nucleare și medicale. Cartea, intitulată acum „De unde știi?”, pornește de la o întrebare simplă, dar dificilă pentru orice profesor: cum putem distinge un răspuns corect de o înțelegere bazată pe rigoare și pe dovezi?
-
Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în Bihor: Sprijin pentru mame și bebeluși
Programul Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în județul Bihor, în cea de-a patra ediție națională a programului derulat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom. Astfel, 130 de mame și nou-născuții lor din 35 de comunități vulnerabile din județ vor primi sprijin material și consiliere prin Asociația SAMAS, cu ajutorul unei rețele locale de 35 de specialiști.
-
DPPD al UO, în topul instituțiilor de învățământ - Performanțe de excepție
La împlinirea a 30 de ani de la înființare, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universității din Oradea își reconfirmă valoarea.
-
Tinerețe, credință și comuniune - Tabăra Națională „Tradiție și Noutate”
Timp de șapte zile, între 24 și 30 august, Oradea a devenit loc de întâlnire, rugăciune și prietenie pentru 60 de tineri veniți din toate regiunile țării. Cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, aceștia au participat la Tabăra Națională de Tineret „Tradiție și Noutate”, organizată în acest an, la nivelul Mitropoliei Ardealului, de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, prin Biroul pentru cateheză și activități cu tineretul.
-
Pompierii au evacuat din casa de la care au pornit flăcările, un adolescent de 14 ani și câinele acestuia - Trei locuințe afectate de un incendiu
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o casă de pe strada Lugojului din Oradea. Flăcările au pornit de la o magazie, cel mai probabil din cauza unui cablu electric defect, și s-a extins rapid la alte două locuințe învecinate, favorizat de faptul că anexele și locuințele erau alipite.
Joi seara, la filarmonică - „Tablouri sonore”
Publicul meloman este invitat să își creeze imaginile proprii, inspirate din lucrări simfonice, la concertul „Tablouri sonore”, care va avea loc joi, 23 octombrie, ora 19.00, în sala „Enescu - Bartók” a filarmonicii orădene.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste
Campanie de informare lansată de Compania de Apă Oradea - „Nepăsarea costă!”
Compania de Apă Oradea a lansat campania de informare a populației denumită „Nepăsarea costă!”, care are ca scop prezentarea impactului negativ pe care îl are aruncarea în toaletă a deșeurilor.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste
Festivalul Național Serenitas de la Arad - Rezultate remarcabile pentru Grupul Vivere
Sâmbătă, 18 octombrie, la Arad, a avut loc prima ediție a Festivalului Național Serenitas, un eveniment dedicat tinerilor interpreți de muzică, menit să promoveze excelența artistică și să încurajeze noile talente. La competiție au participat aproximativ 80 de concurenți din întreaga țară, iar printre aceștia s-au numărat și elevii coordonați de profesoara Valeria Miscuția, care au reprezentat cu succes Grupul Vivere.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste
Vadu Crişului - Renovarea dispensarului medical, spre final
Centrul de permanenţă, doi medici de familie, două cabinete stomatologice, un cabinet de ginecologie, un cabinet de cardiolog, un cabinet de recoltări pentru analize stau la dispoziţia cetăţenilor din comuna Vadu Crişului în vederea depistării, rezolvării problemelor medicale şi menţinerii sănătăţii.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste
Vineri, 24 octombrie - Festivalului Coral „Francisc Hubic”
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea vă invită vineri, 24 octombrie, de la ora 19.00, în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae”, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Coral „Francisc Hubic”.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste
Aproape 200 de creații, în expoziție de desene - Daruri pentru bunici
Sub genericul „Daruri create pentru bunici”, a avut loc, recent, un eveniment cultural, organizat prin obiectivul „Cetățeni activi la puterea treia”, din cadrul Uniunii Județene a Pensionarilor Bihor.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste
O carte despre imperfecțiune, curaj și iubire maternă - „Mame suficient de bune”
Psihoterapeutul Monica Popa lansează joi, 23 octombrie, de la ora 18.00, la DoubleTree by Hilton Oradea, cartea „Mame suficient de bune”, un sprijin real pentru femeile care se simt copleșite de maternitate.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste
Din 3 noiembrie, se preiau cererile pentru sezonul 2025-2026 - Ajutorul pentru încălzirea locuinței
Direcția de Asistență Socială Oradea va prelua, începând cu data de 3 noiembrie, documentele necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, sezonul rece 2025 – 2026.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste
Cadru didactic al Facultății de Arte, conf. univ. dr. Titiana Marcu este deja un iconar consacrat - Artista expune la Atena
Universitarul orădean își va etala lucrările, împreună cu Andrea Kovács, la Hellenic French Art Gallery, din Atena. Expoziția Icoana - Credință și cugetare, a artistelor Titiana Marcu și Andrea Kovács, va fi deschisă între 24 și 26 octombrie 2025 și, după cum spun organizatorii, evenimentul artistic „invită la un moment de meditație și de reflectare asupra vieții spirituale”.
- 21 Octombrie 2025
- Citeste


